Un tânăr din Bistrița-Năsăud a folosit cardul unui consătean pentru cumpărături online de peste 31.000 de lei

62287659
Getty

Un tânăr de 22 de ani, din comuna Bistriţa Bârgăului, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce poliţiştii au stabilit că s-a folosit de cardul unui consătean pentru a face cumpărături online în valoare de peste 31.000 de lei.

Poliţiştii au descins la locuinţa suspectului, de unde au ridicat un telefon mobil, o tabletă şi înscrisuri cu valoare probatorie.

"La data de 15 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat o percheziţie domiciliară pentru documentarea activităţii infracţionale a unui tânăr de 22 de ani, din Bistriţa Bârgăului, bănuit de accesul ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Dosarul penal întocmit se află în instrumentarea poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale şi a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Din investigaţiile efectuate până în prezent a reieşit faptul că, în perioada 12-16 aprilie, acesta ar fi accesat fără drept contul bancar al unui bărbat din Bistriţa Bârgăului prin utilizarea datelor cardului şi ar fi efectuat 4 tranzacţii financiare frauduloase, fără acordul lui, pe platforme de cumpărături online. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de 31.442,01 de lei", se menţionează într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Tânărul a fost condus la audieri, iar, ulterior, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

În cursul zilei de vineri, acesta va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62185147
Unul dintre cei mai căutați infractori români și-a găsit cea mai proastă ascunzătoare. Unde a putut să se bage
Un om de afaceri din Constanța, condamnat la 10 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, a încercat să fugă din țară ascuns în portbagajul unei mașini.  
62272311
Nicolae Ciucă anunță că este posibil ca salariul minim și pensiile să crească în 2023
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există voința politică din partea coaliției de guvernare ca anul viitor să fie crescute salariul minim pe economie și pensiile.
62287633
Când au loc Zilele Bucureștiului în 2022. Evenimentele organizate de Primărie anul acesta
Evenimentul „Zilele Bucureștiului” are loc în perioada 16-18 septembrie și este celebrat prin diverse activități culturale, de la concerte de jazz, expoziții de artă și până la piese de teatru.