Un tânăr a încercat să deschidă în zbor ușa unui avion pe ruta București-Roma. Ce a urmat

61910478

Sâmbătă, 14 aprilie, pasagerii care au călătorit pe ruta Bucureşti - Roma cu Ryanair au trăit momente de panică şi spaimă, după ce un pasager a încercat să forţeze ieşirea de urgenţă a aeronavei.

Incidentul s-a produs cu puţin înainte de începerea procedurii de aterizare pe aeroportul din Ciampino (Roma). Un român de 25 de ani de ani s-a apropiat de uşa avionului şi a încercat să o deschidă. A fost imobilizat de un grup de pasageri.

Iulian Bodolica, în vârstă de 37 de ani, din Bacău, care se afla în avion împreună cu fratele său, Ionuţ, (29 de ani) şi un alt prieten, a povestit pentru Hotnews momentul în care a realizat ce se întâmplă în avionul în care se afla și cum l-a imobilizat pe cel care a încercat să deschidă ușa avionului:

„Îmi amintesc că eram în picioare alături de fratele şi prietenul meu, aşezaţi pe rândul 5, deşi locul meu era pe rândul 9. Cred că eram atunci singurul din avion în picioare. Ceilalţi pasageri aveau puse deja centurile de siguranţă. Am auzit că lumea începe să ţipe. M-am uitat şi eu speriat în spate, l-am văzut pe băiatul ăsta că avea mâinele pe mânerul uşii de ieşire, pe capac, cum ar fi. Eu inițial am crezut că ţine de uşă: primul gând a fost că uşa are probleme şi el o ținea, să nu se deschidă. Imediat după, am văzut clar cum trage de mâner şi am întrevăzut un spaţiu prin care se vedea ori afară, ori era un alt geam. S-a auzit un zgomot foarte puternic, ca un sunet de absorbţie. Într-o fracţiune, capacul a fost „tras” înapoi ca de un curent. Atunci am fugit înspre tânăr, nu știu când și cum am ajuns, de l-am luat de-acolo și l-am imobilizat jos. Doar atât îmi aduc bine aminte după ce l-am luat de lângă uşa avionului!”

Între timp, mulţi pasageri au intrat în panică: „Domnul care era aşezat lângă uşă nu a apucat să facă niciun gest, era oricum cu centura pusă. Era verde la faţă, ca paralizat. Erau mame cu copii mici, cu bebeluşi, ţipau”, povesteşte românul. Mulţi s-au speriat însă nu ştiau exact ce s-a întâmplat, pentru că erau cu centurile puse, fiecare la locul lui, şi nu au văzut.

„Primele cuvinte au fost că „să nu dăm în el, că nu şi-a luat pastilele”, spune Iulian Bodolica. Apoi, a spus că vrea să se sinucidă şi că vrea la părinţii lui, conform acestuia.

Reacția Ryanair: „Echipajul zborului de la București la Roma (14 aprilie) a cerut asistența autorităţilor locale la aterizare, după ce un pasager a devenit agresiv în timpul călătoriei. Aeronava a aterizat în mod normal, iar individul a fost îndepărtat și reținut de poliție. Nu vom tolera niciun comportament nepotrivit sau agresiv la bord, siguranța și confortul clienților, al echipajului și aeronavelor noastre este prioritatea noastră numărul unu. Cazul e de acum de competenţa poliției locale”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61954067
Anamaria Prodan, pentru Știrile PRO TV: ”Mama s-a dus liniștită și împăcată”

Anamaria Prodan Reghecampf a vorbit în exclusivitate pentru Ştirile Pro TV despre ultima perioadă petrecută alături de mama sa, care s-a stins din viață luni, la Spitalul Elias.

61954031
Anamaria Prodan, despre ultimele clipe cu mama sa. ”Îmi spunea că o să cânte în Rai”

Este zi de doliu în folclorul românesc, odată cu dispariţia unei cântăreţe care de-a lungul unei cariere impresionante a umplut stadioane de oameni cu muzică şi voie bună.

61954009
Metoda prin care hoții pătrund în locuințe într-un minut. Mesajul poliției

Protejaţi-vă locuinţele, pentru că spărgătorii sunt tot mai inventivi. Mai nou, folosesc dispozitive ce pot deschide majoritatea încuietorilor în câteva minute.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.