Un sportiv de performanță de numai 15 ani a sfârșit tragic în Dâmbovița. Copilul a fost găsit decedat pe calea ferată

×
Publicitate

Un sportiv de performanță de numai 15 ani a sfârșit tragic, în Găești, Dâmbovița. Adolescentul a fost găsit dimineață pe calea ferată de la marginea orașului, iar lângă el bicicleta distrusă de tren.  

Își vizitase aseară iubita și la întoarcere a traversat peste șine, în loc să urce pe pasarela din apropiere.

Mihai făcuse sport de mic. Era pasionat de kick boxing şi începuse să participe la turnee, unde obţinea rezultate excelente. Seara băiatul de 15 ani a mers la iubita lui, fără să-și anunțe părinții că pleacă de acasă.

Ionuţ Niță, tatăl sportivului: "Un copil extraordinar, învăţa foarte bine, o grămadă de prieteni sportivi, mergea la competiţii. Un om extraordinar. M-a nenorocit Dumnezeu. Aseară a mers la prietena lui, am crezut că a fost acasă".

Dimineață un trecător i-a găsit trupul pe calea ferată în apropierea pasarelei de la ieşirea din Găeşti, către Autostrada A1. Lângă el bicicleta lui era distrusă de tren. Împietriţi de durere, părinţii lui încearcă să înţeleagă cum a fost posibilă o aşa nenorocire. Erau convinşi că fiul lor doarme în casă când poliţiştii le-au bătut la uşă.

Dan Mocanu, antrenorul sportivului: "Cel mai bun prospect al nostru, un copil crescut de noi în sală, practic era cel mai bun copil al nostru. Face kick boxing de 7-8 ani, deja trecuse la următorul nivel. Era un copil eminent atât la şcoală cât şi în sportul de contact."

Echipajul de salvare a constatat că băiatul murise cu multe ore înainte.

Marius Marin, asistent medical SAJ Dâmboviţa: "Am găsit o persoană de sex masculin, politraumatizată, fără semne vitale, din păcate nu s-au mai impus manevre de resuscitare, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă".

Imediat după ce s-a primit apelul la 112, poliţiştii au sosit de urgenţă la faţa locului. Criminaliştii strâng probe chiar în aceste momente pentru a înţelege în ce împrejurări s-a produs tragedia."

Incidentul s-a produs într-o zonă în care localnicii traversează mai mult peste calea ferată, decât pe pasarela pietonală din apropiere. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62297537
Copil rănit într-un supermarket din Craiova, după ce i-a căzut o litieră în cap
O fată în vârstă de 13 ani, aflată cu familia la cumpărături într-un supermarket din Craiova, a fost rănită, sâmbătă, după ce o litieră din plastic a căzut de pe un raft, lovind-o în cap.
62297538
Incendiu dramatic în Italia. Trei frați au murit, iar părinții și alți doi copii sunt la spital cu arsuri grave | Video
Un incendiu violent s-a produs în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, într-un apartament din Catanzaro, regiunea Calabria, trei frați și-au pierdut viața, iar alți doi copii și părinții sunt internați la spital cu arsuri grave, scrie Il Messaggero.
62293972
ANPC a amendat compania Electrica Furnizare cu 20.000 de lei pentru că firma nu a emis la timp facturi către clienţi
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia a aplicat două amenzi în valoare totală de 20.000 de lei companiei Electrica Furnizare pentru neemiterea facturilor către clienţi.