Un șofer care gonea cu Audi-ul a făcut schimb de locuri cu soția după ce a fost tras pe dreapta. Ce au mai descoperit agenții

62292805
Shutterstock

Un șofer care gonea cu peste 150 km/h, fără permis, a fost oprit de polițiști pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal.

Bărbatul, care circula între Stroiești și Șcheia, a fost surprins de radar cu viteza de 153 de kilometri la ora, potrivit monitorulsv.ro

Polițiștii i-au făcut semnal să oprească, iar șoferul a oprit la câteva sute de metri distanță de locul în care i s-a făcut semnalul regulamentar. Totuși, când au ajuns în dreptul mașinii, polițiștii au observat că deși au surprins un bărbat la volan, ulterior era o femeie.

Pe bancheta din spate se mai aflau un bărbat și o femeie.
Polițiștii au legitimat cele trei persoane din mașină și au descoperit, după verificări, că la volan s-a aflat un bărbat de 33 de ani, din Pătrăuți, care, după oprire a făcut schimb de locuri cu soția sa.

Bărbatul care a condus nu este posesor de permis de conducere. Prin urmare, pe lângă amenda pentru viteză, acesta va răspunde penal pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62239171
România va pregăti paramedici ucraineni în cadrul programului de asistenţă NATO
România şi-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include şi medicină tactică de intervenţie în timp de război, documentul fiind semnat, luni, scrie Agerpres.
62297886
Una dintre cele mai mari nave din lume a acostat în Portul Constanța. A încărcat marfă din 30 de garnituri de tren
Una dintre cele mai mari nave din lume a acostat în Portul Constanța. Colosul plutitor este mai lung ca două terenuri de fotbal, iar în magazii a încăput marfa din 30 de garnituri de tren, a câte 100 de vagoane.
62297887
Străzile României sunt pline de maşini periculoase. Jumătate dintre vehiculele verificate în trafic au avut nereguli grave
Străzile României sunt pline de maşini periculoase, inclusiv pentru cei care le conduc.