Un şofer băut şi care consumase şi substanţe psihoactive a făcut prăpăd în Ilfov. A lovit două femei, iar una a murit

62129948

Un şofer băut şi care consumase şi substanţe psihoactive a accidentat două femei, dintre care una a murit, şi a lovit cinci autoturisme parcate pe strada Unirii din localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 şi 56 de ani. Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat", a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, potrivit Agerpres.

Şoferul, un bărbat de 59 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, şi, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanţe psihoactive.

De asemenea, şoferul autoturismului a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Bărbatul în cauză a susţinut că, după producerea accidentului şi până la sosirea echipajelor de poliţie, a fost agresat fizic prin lovire de mai multe persoane pe fondul accidentului rutier.

Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul respectiv, urmând ca în cursul zilei de duminică, acesta să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propuneri vizând măsurile preventive.

Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor psihice şi lovirea sau alte violenţe. 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62382931
Un șofer care voia să iasă din țară a fost oprit de polițiști în urma unui control. Ce au descoperit oamenii legii. FOTO

Un autoturism care era declarat furat din Austria a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut din judeţul Botoşani, în momentul în care un bărbat a încercat să iasă cu acesta din România.

62382929
Raed Arafat a prezentat cronologia tragediei de la Crevedia. Ce s-a anunțat, de fapt, prin primul apel la 112. VIDEO

Raed Arafat a prezentat duminică desfășurarea oficială a tragediei de la Crevedia, soldată cu trei morți și zeci de răniți grav, majoritatea pompieri, în urma unor explozii de la o stație GPL.  

62376139
Zeci de personae din Alba au ajuns la spital cu toxiinfecţie după ce au mâncat la nunţi

Douăzeci şi una de persoane care au participat la două nunţi – una în comuna Ocoliş, cealaltă în Alba Iulia – au ajuns la spitale, sâmbătă, acuzând simptome specifice toxiinfecţiei alimentare.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.