Cum a fost sancționat profesorul care şi-a îndemnat elevii să nu poarte mască

×
Publicitate

Scene neverosimile la un liceu din Oradea, chiar în timpul orelor. Poliția s-a autosesizat în cazul unui profesor care protestează față de obligativitatea purtării măștii de protecție și-i numește "animăluțe" pe elevi.

Și el, și copiii au chipurile acoperite cu măști artizanale, elevii având măști cu animale. Deocamdată, bărbatul a fost doar amendat, dar s-a ales și cu o plângere penală.

Profesor: "Vreau să vă arăt cum arată o oră în condiţiile de astăzi, în condiţiile în care Guvernul ne obliga să purtăm măşti, şi ne determina să ne comportăm şi să fim ca nişte animăluţe într-un ţarc. Haideţi să vedem cum arată animăluţele din jurul nostru, care n-au voie să părăsească ţarcul, au doar 5 minute de pauză, n-au voie să-şi de măştile jos. "

După aceasta "scenetă", filmată în timpul orei de teorie sportivă, inspectoratul şcolar a decis să depună plângere penală împotriva dascălului. Acesta a specificat, pe internet, că filmarea ar fi fost făcută cu acordul elevilor de clasa a 11-a.

Profesor: "Fiecare animăluţ sta cuminte la el în ţarc. Asta vrea şi asta ne cere cei care ne conduc. Asta vrea ministerul, să stăm supuşi, să nu facem absolut nimic. "

Dan Matei, director Liceul cu program sportiv " Bihorul": "Şi pe noi ne-a surprins, cu atât mai mult cu cât este un profesor cu stagii vechi în şcoală, e şi un absolvent de psihologie. Ne-a surprins cu demersul său şi, bineînţeles că ne-am delimitat. Eu cred că s-a pregătit, deci a fost un act premeditat. Sunt nişte reglementări foarte clare, mai ales în situaţia asta, inclusiv de filmare în timpul orei."

Mama unei eleve: "Aș dori întotdeauna să-mi îndrum copilul să respecte legea. Legea, astăzi, ne zică ce trebuie să purtăm măşti. Aşteptările mele, ca şi părinte, faţă de un profesor, este să îi arate copilului meu ce este legea şi să respecte legea. Dar, în acelaşi timp, constituţional, avem dreptul de a ne spune opiniile."

Şi inspectoratul şcolar a intervenit în acest caz controversat.

Virgil Blage, inspector-şef ISJ Bihor: Am decis să depunem plângere penală împotriva domnului profesor, pentru zădărnicirea combaterii epidemiei.
Reporter: Riscă să-şi piardă catedră?
Virgil Blage, inspector-şef ISJ Bihor: Nu ştiu, în momentul ăsta nu pot să vă spun. Dar, mă rog, trebuie să fie, până la urmă, decizia domniei sale. Adică: respecta regulile, legile, poate să rămână cu noi - sigur, după ce va suporta consecinţele faptei sale, sau, dacă nu, poate să ne părăsească."

Ccomisar şef Alina Farcuta - purtător de cuvânt IPJ Bihor: "Poliţiştii bihoreni s-au autosesizat imediat după apariţia imainilor respective în mediul on-line, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional / pentru neportul măştii de protecţie în spaţii închise, cu o amendă de 2500 de lei."

Până acum, profesorul a refuzat să comenteze în faţa camerelor cele întâmplate.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62149240
Femeia care și-a ucis fiul de nouă luni în bătaie, condamnată la închisoare. Ce pedeapsă a primit

Femeia din Cluj care şi-a bătut copilul până l-a ucis, anul trecut, a fost condamnată la 23 de ani şi trei luni de închisoare.

62121000
Scene ca în filme. A lovit o autospecială de Poliție care îl urmărea și s-a izbit de un cap de pod

Un tânăr de 21 de ani din localitatea Iveşti, judeţul Galaţi, a fost reţinut, după ce, aflat la volanul unei maşini, a lovit o autospecială de Poliţie care îl urmărea, în final oprindu-se într-un cap de pod.

62144306
Județele cu cel mai mare număr de infectări cu COVID-19. Peste 300 de cazuri noi în București

Coronavirus România, 23 septembrie. Municipiul Bucureşti (301 de cazuri) şi judeţele Braşov (97), Iaşi (93), Cluj (83), Vaslui (77) şi Timiş (75) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.