Un preot a intrat cu mașina într-un cap de pod. Bărbatul ar fi consumat alcool

×
Publicitate

Un pastor din județul Botoșani a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod.

Omul a fost rănit atât de grav încât politiștii nu l-au putut testa pentru alcool, chiar la locul accidentului, deși, susțin agenții, șoferul era băut.

Accidentul a avut loc luni noapte, în comuna Verona. Șoferul de 43 de ani, preot care aparține cultului creștin penticostal, mergea spre Botoșani, când a pierdut controlul volanului.

Polițiștii spun că bărbatul a ieșit de pe drumul județean 208 C și s-a oprit într-un cap de pod. Iar când la locul accidentului au ajuns mai multe echipaje de poliție și de ambulanță, salvatorii au simțit că șoferul mirosea a alcool.

Însă cum acesta era și rănit grav, și se afla în șoc hemoragic, polițiștii nu l-au putut testa pe loc, ci i-au recoltat probe de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia. Anchetatorii continuă cercetările într-un dosar deschis pentru vătămare corporală din culpă și așteaptă acum rezultatele investigațiilor medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62226211
Hala Obor a fost închisă temporar de către comisarii ANPC
Hala Obor a fost închisă temporar de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit unui anunţ postat la intrarea în piaţă.
62226195
Arhiepiscopia cere dovezi după acuzația că preoți din Botoșani ar fi dat afară din biserică enoriașii vaccinați
Arhiepiscopia Iașilor cere dovezi șefei DSP Botoșani care a spus că doi preoți din județ au dat afară din biserică enoriașii vaccinați și care purtau mască. Oficialii bisericii spun că ar putea fi vorba despre o confuzie.
62226194
Încăierare generală la un spectacol susținut de Bogdan de la Ploieşti. Manelistul a fost acuzat că falsează
Doi tineri din Dâmboviţa au ajuns în arest după ce au sărit la bătaie ca să-şi susţină artistul favorit. Cântăreţul concerta într-un club din comuna Budeasa, judeţul Argeş, iar câţiva oameni din public l-au acuzat că falsează.