Hala Obor a fost închisă temporar de către comisarii ANPC

62226211
Agerpres

Hala Obor a fost închisă temporar de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit unui anunţ postat la intrarea în piaţă.

"În această unitate, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dispus măsura de oprire temporară prestări servicii", scrie pe afişul de la intrarea în piaţă.

ANPC a demarat recent o serie de controale în toată ţara pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu.

Luni, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus suspendarea activităţii pe o durată de cel mult 6 luni pentru Piaţa Berceni, implicit a tuturor operatorilor economici care activau în interior, fiind retrase definitiv de la comercializare circa 900 kg de produsele alimentare cu deficienţe (preparate din carne şi produse lactate).

Au fost verificaţi 26 de operatori economici şi, în urma acestor acţiuni, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 136.000 lei.

Printre cele mai importante deficienţe constatate în urma controalelor realizate luni în pieţele Sudului, Berceni, Olteniţei, Reşiţa şi Străduinţei din Capitală precum şi în magazinele din incintele acestora au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (cu zone cu rugină); comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice (consistenţă moale, mucegai, lovituri mecanice); nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru preparatele din carne, mezeluri, produse lactate; comercializarea unor produse nesigure; nerespectare condiţiilor de depozitare pentru membranele naturale; prezenţa mucegaiului, a exfolierilor de vopsea, pânzelor de păianjen, conductelor cu izolaţii realizate din saci din plastic (la nivelul tavanului); pubele amplasate în vecinătatea imediată sau chiar cu contact cu ambalajele cu produse agricole; depozitarea excesivă a mărfurilor agricole în spaţiile dintre tarabe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62226195
Arhiepiscopia cere dovezi după acuzația că preoți din Botoșani ar fi dat afară din biserică enoriașii vaccinați
Arhiepiscopia Iașilor cere dovezi șefei DSP Botoșani care a spus că doi preoți din județ au dat afară din biserică enoriașii vaccinați și care purtau mască. Oficialii bisericii spun că ar putea fi vorba despre o confuzie.
62226194
Încăierare generală la un spectacol susținut de Bogdan de la Ploieşti. Manelistul a fost acuzat că falsează
Doi tineri din Dâmboviţa au ajuns în arest după ce au sărit la bătaie ca să-şi susţină artistul favorit. Cântăreţul concerta într-un club din comuna Budeasa, judeţul Argeş, iar câţiva oameni din public l-au acuzat că falsează.
60141141
Energia verde, în continuare blocată de birocrație. Sute de turbine eoliene ar putea fi montate în zona Mării Negre
Într-un singur an, România ar putea obține energie verde cât cea produsă de 100 de reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă, afirmă specialiștii.