Un poliţist din Iași s-a bătut cu un bărbat, în fața blocului. Ce l-a deranjat pe agent

62095738

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi a demarat o anchetă internă după ce un poliţist aflat în timpul liber s-a bătut cu un bătrân în curtea unui bloc.

Ancheta a fost demarată după ce în spaţiul public au apărut imaginile în care cei doi bărbaţi, unul dintre ei fiind agent de poliţie, se lovesc reciproc.

"Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, precizăm faptul că, din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că ieri, 29 noiembrie, pe fondul unui conflict spontan, doi bărbaţi s-ar fi lovit reciproc. Ambii au necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, conducerea IPJ Iaşi a dispus efectuarea de verificări cu privire la incident, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt", a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi, conform Agerpres.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că acest conflict a început după ce în cursul zilei de vineri un bărbat de 75 de ani a fost chemat de vecinii poliţistului să sape în grădină. Agentul de poliţie, care se afla în timpul liber, l-a rugat pe bărbat să se oprească, însă acesta a refuzat şi l-ar fi lovit cu cazmaua, moment în care poliţistul a ripostat cu pumnii. Scandalul a fost filmat de vecini şi postat pe reţelele de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai prost scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai prost scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62095739
Polițist din Satu Mare, arestat după ce a fost prins beat la volan. Ce alcoolemie a avut

Un polițist din Satu Mare care a fost filmat în seara zilei de sâmbătă, 23 noiembrie, conducând haotic pe DN19, în zona aeroportului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

62095688
Târgul-caravană de Crăciun a pornit prin Transilvania. Orașele prin care va trece

În așteptarea Crăciunului, un târg-caravană a pornit prin Transilvania. A poposit pentru început în Târgu Mureș, unde vizitatorii sunt așteptați și astăzi cu haine din lână, jucării din lemn, turtă dulce și papioane inedite.

62095660
Două femei care mergeau să-și ia copiii de la grădiniță, lovite de o mașină în Dâmbovița

Două accidente grave au avut loc vineri în Dâmbovița. O profesoară s-a răsturnat cu mașina după ce ar fi ațipit la volan. Șoferița spune că era obosită pentru că se întorcea de la școală, unde corectase multe teste.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.