Un olandez căutat din 2019 pentru a executa o pedeapsă a fost prins la Galaţi cu ajutorul unei aplicaţii

62433650
Shutterstock

Un olandez condamnat pentru înşelăciune în statul său natal şi pe numele căruia era emisă o alertă de depistare şi reţinere, din anul 2019, a fost depistat la Galaţi, în primele ore de la operaţionalizarea aplicaţiei E-DAC.

El a fost reţinut, iar autorităţile române vor începe procedurile de extrădare.

„În cursul nopţii de ieri, 30 martie 2024, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, în timpul desfăşurării activităţilor de serviciu pe raza localităţii Independenţa, din judeţul Galaţi, au efectuat semnal regulamentar de oprire, pentru control, conducătorului unui autoturism care se deplasa pe strada Alexandru Ioan Cuza. După prezentarea documentelor de către bărbatul aflat la volan, s-a stabilit că acesta are vârsta de 45 de ani şi este de cetăţenie olandeză.

Întrucât, în urma verificării şi în aplicaţia E-DAC, a rezultat că faţă de persoană a fost emisă de către autorităţile din Olanda o alertă Schengen, acesta a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, pentru clarificarea situaţiei”, transmite, duminică, Poliţia. Pe numele olandezului a fost emisă încă din anul 2019 o alertă de depistare şi reţinere, pentru comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în statul său natal, în anul 2016.

El a fost condamnat mai avea de executat un rest de 190 de zile de arest în legătură cu această infracţiune.

Bărbatul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Autorităţile române vor începe procedurile de extrădare către Olanda, în conformitate cu tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile. „Aplicaţia E-DAC, recent implementată în România, reprezintă un instrument vital în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere şi a infracţiunilor grave, facilitând schimbul rapid şi eficient de informaţii între autorităţile competente din ţară şi din spaţiul Schengen. Utilizarea acestei aplicaţii a demonstrat deja eficienţa sa în identificarea şi reţinerea suspecţilor, contribuind la asigurarea siguranţei şi securităţii cetăţenilor”, precizează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Metoda prin care stațiunea Tușnad ține urșii la distanță. Peste 200 de alerte au fost emise într-un singur an, în oraș

Stațiunea Tușnad este prima localitate de la noi care a reușit să țină urșii la distanță. Până acum câțiva ani, orașul era vizitat des de animalele sălbatice.

Amenzi pentru șoferii care poluează. Motorul pornit în timpul staționării ar putea fi interzis

Șoferii care vor staționa minute în șir cu motorul pornit pe drumurile publice ar putea fi amendați.  

O autospecială SMURD s-a răsturnat în Capitală. Trei persoane, între care și un copil, au fost transportate la spital

O autospecială SMURD care transporta un pacient la spital s-a răsturnat, duminică după amiază, după ce a fost implicată într-un accident rutier , fiind lovită de un autoturism.

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.