Un motociclist a agresat un polițist, după ce acesta l-a avertizat că va fi sancționat

61964124

Un bărbat din Bucureşti care a intrat cu motocicleta în zona pietonală din Piaţa Sfatului din Braşov şi l-a lovit cu piciorul pe poliţistul local aflat în timpul serviciului care l-a informat că va fi sancţionat, a fost arestat pentru 30 de zile.

 

El este cercetat pentru ultraj.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov au declarat, duminică, pentru News.ro, că un bărbat de 38 ani, din municipiul Bucureşti, a pătruns fără permisiune sau autorizaţie cu motocicleta în Piaţa Sfatului din municipiul Braşov.

”Bărbatul l-a agresat fizic pe poliţistul local, aflat în timpul serviciului, care i-a comunicat că va fi sancţionat contraventional pentru fapta comisă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Braşov.

Potrivit acestora, bărbatul, care a lovit poliţistul local cu genunchiul, a fost reţinut pentru 24 ore, introdus în arestul IPJ Braşov şi este cercetat în continuare sub aspectul săvârsirii infractiunii de ultraj.

Ulterior, instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 zile.

Sursă foto: MyTex.ro.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61946028
Un bărbat din Teleorman a furat o maşină sub ameninţarea cuţitului. Poliţia l-a prins cu focuri de armă
Incidentul a avut loc într-o benzinărie din judeţul Giurgiu, pe DN 61.
61964114
Cireş apărat cu sârmă ghimpată, ca să nu urce copiii în el după fructe
Imagini uluitoare au fost surprinse în faţa unui bloc din oraşul Bistriţa.
61964113
Preot, filmat în timp ce joacă la păcănele și bea bere. VIDEO
Un preot a fost filmat în timp ce consuma bere şi juca la păcănele.