Un medic care s-a întors în România după 12 ani în Germania a dezvăluit o mare diferență între cele două state

62487508
Shutterstock

Theodor Lutz, medic specialist în radiologie intervenţională, întors în România după mai bine de 12 ani în care a profesat în străinătate, afirmă că sistemul românesc de sănătate are nevoie de schimbări.

”Mi-ar plăcea să văd schimbări în bine la stat, să se îmbunătăţească relaţia medic-pacient, să nu conteze că mergi la privat sau la stat, să fie acelaşi tratament peste tot. Să fie asigurările medicale care să acopere tot, asta ar fi de bază. În Germania poţi merge cu asigurarea fie la privat, fie la stat, nu contează, toată lumea te tratează la fel, pur şi simplu firma spitalului e diferită, pacientul nu simte lucrurile astea. Asta mi-ar plăcea şi ar fi un plus foarte mare, asta ar stimula, probabil şi spitalele de stat să se ridice”, a declarat Theodor Lutz, miercuri seară, într-o emisiune la Medika TV, potrivit News.ro.

Medicul precizează că ar fi nevoie de asemenea ca unele proceduri, considerate relevante pentru sănătatea populaţiei, să fie decontate aşa cum ar trebui.

Pe de altă parte, cred că ar fi foarte important să se plătească aşa cum trebuie anumite proceduri relevante, de bază, cum este cea de accident vascular.

Theodor Lutz, care în România profesează în unităţi medicale private, mai arată că, din punctul de vedere al materialelor sanitare şi al echipamentelor folosite sistemul medical privat din România a avansat mult faţă de stadiul în care se afla în urmă cu peste un deceniu, materialele şi echipamentele folosite acum fiind la nivelul celor folosite în spitale din vestul Europei.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62487507
S-a votat în parlament Ziua de Curățenie Națională. Oamenii nu prea sunt însă dispuși să și-o sacrifice

Parlamentarii au votat, ca în fiecare an, să avem Ziua de Curățenie Națională. O zi în care instituțiile publice, dar și asociațiile și firmele să organizeze acțiuni de ecologizare. Legea îi va permite statului să finanțeze astfel de inițiative.

62487506
„Persoane necunoscute” au furat o cantitate importantă de cupru din depozitul companiei Cupru Min, din Alba

Oficialii companiei Cupru Min SA Abrud anunţă, miercuri, furtul unei ”cantităţi apreciabile de cablu de cupru, dintr-un depozit al companiei”. 

62485489
Un bărbat din Argeș a fost găsit împușcat cu arma sa de vânătoare

Un bărbat din judeţul Argeş a fost găsit împuşcat, miercuri seară, primele verificări arătând că arma folosită este arma de vânătoare pe care acesta o deţinea. Poliţia a deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului.

 

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.