Un incendiu a distrus o cultură de grâu, în plin sezon de recoltare

×
Publicitate

În plin sezon de recoltat, focul a făcut praf o altă cultură de grâu. De această dată s-a întâmplat la Arad, unde zeci de hectare de grâne s-au făcut scrum.  

Flăcările s-au extins și la o suprafață mare de miriște. Se pare că incendiul a pornit de la o scânteie produsă la utilajul agricol folosit la recoltarea cerealelor.

Focul s-a aprins între localitățile Vladimirescu și Horea de lângă Arad. Fermierii erau la recoltat când o scânteie a declanșat prăpădul.

Călin Roman, proprietar: „Eu eram acolo, am intervenit am urcat pe cisternă, dar nu am putut. Nu știm de la ce. Poate o scânteie, un ciob de sticlă a putut să lovească cuțitul de la combină, o piatră, nu știu că focul nu era în zona combinei, chiar nu știu. Bine că nu am ars și o combină cam 35 de hectare de grâu. A ars și miriște, vreo 40-50 de aia. Grâul este o problemă, cel mai bun grâu l-am avut acolo și l-am lăsat mai la urmă”.

Pe un pământ uscat de secetă flăcările s-au extins rapid, iar fumul gros era vizibil din depărtare. Abia după două ore au reușit pompierii să stingă tot.

Citește și O tânără din Suceava a picat BAC-ul deși a avut media 8,15 și două note de 10

George Pleșcă, ISU Arad: „Incendiul se manifesta la un lan nerecoltat și la miriște în momentul sosirii echipajelor de intervenție acesta se manifesta violent favorizat de condițiile meteo, vânt puternic și căldură. În sprijin au fost trimise alte două echipaje ale pomierilor din Arad și două echipaje ale serviciului de voluntari. De asemenea, propietarul terenului a intervenit cu utilaje pentru creerea unei bariere de pământ.”

Din cauza secetei și a temperaturilor ridicate din vestul țării, pompierii din Arad sunt chemați aproape zilnic să stingă incendii izbucnite în lanurile de cereale sau pe miriști.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62270429
Maternitatea Polizu are nevoie de donații. Secția ATI nu a mai fost renovată de 40 de ani

La Maternitatea Polizu ajung anual 5000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe și, tot anual, medicii efectuează aproximativ 3200 de intervenții în blocul operator.  

62270783
Femeia din Brașov dispărută a fost găsită moartă. "Iubitul: Era o mamă extraordinară, mâncare, curățenie, de toate făcea"

Femeia de 34 de ani dispărută în urma cu o săptămână, mamă a cinci copii, a fost descoperită moartă pe malul râului Bârsa, în vecinătatea localității Bod.

62264563
Job de vară: Unde te poți angaja vara asta

După stresul examenelor și un an plin de cursuri, eseuri, sesiuni și poate chiar restanțe, să aplici la un job pare ultimul lucru pe care îl ai în plan.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.