Un copil de un an a murit după ce s-a strangulat cu un cablu de încărcare pentru telefonul mobil, în Vrancea

62286658
Inquam

Un copil de un an, din Nistoreşti, a decedat, luni seara, după ce s-ar fi strangulat cu cablul de încărcare al unul telefon mobil, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.

"Este vorba de un copil de un an, adus de părinţi la medicul de familie din localitate şi împreună s-au deplasat către staţia de ambulanţă de la Năruja. Copilul, aflat în stop cardiac respirator, a fost preluat pe traseu de o ambulanţă cu asistent medical, care a început manevrele de resuscitare. Între timp, la faţa locului a sosit şi un echipaj de ambulanţă cu medic. Manevrele de resuscitare au fost continuate timp de o oră şi 30 de minute, dar, din păcate, fără răspuns", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.

Potrivit sursei citate, copilul prezintă o traumă la nivelul gâtului şi o echimoză frontală, iar din ceea ce au afirmat părinţii, ar fi vorba de o strangulare accidentală cu un cablu de încărcare al telefonului mobil.

Solicitarea la 112 a fost făcută de către mamă.

Cazul este cercetat acum şi de poliţie, care a întocmi dosar penal de ucidere din culpă, urmând să fie stabilită cauza decesului după efectuarea necropsiei.

"În această seară, la ora 18,25, prin apel SNUAU 112, un echipaj SAJ Vrancea a sesizat faptul că au preluat din localitatea Nistoreşti un copil în vârstă de aproximativ un an, care fusese găsit în stare de inconştienţă de către o rudă. Din nefericire, la scurt timp a fost constatat decesul acestuia", au precizat reprezentanţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62278860
Cum a plătit un bărbat prins când încerca să facă sex cu un câine. Ce alt lucru șocant au observat martorii
Un bărbat din Hurstpierpoint, West Sussex, care a încercat să facă sex cu un câine a fost închis pentru 12 săptămâni.  
62297966
O fată găsită moartă pe câmp și un tânăr decedat într-o mașină distrusă au dus la o descoperire înfiorătoare, în Teleorman
Un caz înfiorător se conturează în Teleorman, unde o fată de 22 de ani a fost ucisă și aruncată pe câmp.
62292805
Un șofer care gonea cu Audi-ul a făcut schimb de locuri cu soția după ce a fost tras pe dreapta. Ce au mai descoperit agenții
Un șofer care gonea cu peste 150 km/h, fără permis, a fost oprit de polițiști pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal.