Un copil de 3 ani din Suceava a ajuns la spital tăiat la faţă după ce s-a jucat cu o drujbă

×
Publicitate

Un copil în vârstă de trei ani şi zece luni, din localitatea suceveană Vicovu de Sus, a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, tăiat pe faţă, după ce s-a jucat împreună cu fratele său mai mare cu o drujbă.

Directorul medical al unităţii spitaliceşti, Alexandru Macovei, a declarat că băieţelul a fost internat, duminică seara, cu diagnosticul ''plăgi tăiate cu drujba la nivelul feţei''.

Cei doi copii se jucau în curtea locuinţei bunicii cu o drujbă electrică, iar, potrivit acesteia, la un moment a pornit drujba, cel mic a fost atins la faţă şi a suferit leziuni, fiind preluat de o ambulanţă chemată la locul accidentului, potrivit Agerpres.

Conform procedurilor, cadrele medicale anunţă poliţia în astfel de situaţii care, în prezent, cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul, în cauză fiind deschis dosar penal cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Coronavirus în România. Care este starea celor infectați sau suspecți de infecție cu Covid-19

Tânărul din Gorj internat la Matei Balș din Capitală rămâne deocamdată în spital, a anunţat managerul Institutului.

Gripa a mai făcut două victime în România. Numărul deceselor a ajuns la 49

Două noi decese provocate de gripă au fost confirmate, luni, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Incendiu puternic la un complex turistic din Poiana Aiudului. De la ce a pornit

Incendiu puternic la un complex turistic din Poiana Aiudului, județul Alba. Focul a izbucnit luni dimineață și a cuprins construcția pe o suprafață de 200 de metri pătrați.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.