Un coleg le-ar fi turnat votcă în sticlele de apă elevelor care au leșinat la banchet, în Otopeni

×
Publicitate

Două eleve de 14 ani de la o școală din Otopeni au ajuns la spital intoxicate cu alcool după ce un coleg le-ar fi turnat votcă în pahare la balul de absolvire al clasei a 8-a.

Astfel de evenimente care marchează un moment cheie din viața adolescenților îi pot afecta pentru totdeauna. Specialiștii antidrog atrag atenția că, adeseori, la aceste baluri cei mici pot începe să consume alcool și chiar droguri.

Petrecerea de absolvirea a clasei a VIII-a pentru 200 de elevi ai liceului Teoretic Ioan Petrus din Otopeni s-a încheiat brusc după ce două adolescente au leşinat.

Viorica Hera, directoarea liceului: „Toţi profesorii s-au strâns în jurul lor, am încercat să vedem ce s-a întâmplat şi când am constatat că nu îşi revin s-a sunat la 112. Un elev ar fi introdus mascat în sticla de apă, nu şi-a dat nimeni seama că e alcool.”

Balul s-a desfăşurat la un local din Otopeni, unde meniul pentru un astfel de eveniment porneşte de la 68 de euro de persoană şi nu include băuturi alcoolice. Reprezentanţii restaurantului ne-au transmis că elevilor nu li s-a servit alcool, așa cum s-a stabilit printr-un contract încheiat între ei și părintele unui elev.

Poliţiştii din Otopeni au făcut verificări ca să stabilească dacă s-a comis vreo infracțiune în timpul defasurarii balului. Până acum analizele de făcute fetelor au infirmat prezența substanţelor psihoactive în sânge. Rămâne de văzut dacă au consumat alcool cu bună ştiinţă sau dacă cineva le-a turnat în pahar fără ca ele să vadă. Una dintre eleve a povestit că ea nu a consumat alcool şi nici nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat înainte de momentul în care a leşinat.

Banchetele de final de gimnaziu reprezintă un moment periculos pentru consumul de alcool şi droguri. În unele cazuri ajung acolo și dealerii care încearcă să racoleze noi consumatori.

Cătălin Tone, expert antidrog: „Sunt evenimente extrem de importante, cu multă încărcătură emoţională, se pregătesc pentru aceste petreceri.Ttinerii, tinerele, prin vestimentaţie, prin modalitatea cum dansează, cum se comportă şi pe acest fond emotiv, şi ţinând cont că aceste locaţii nu sunt supravegheate în mod corespunzător, adulţii nu se implica suficient poate să existe debut în consumul de droguri.”

Un studiu efectuat la nivel european anul trecut, inclusiv în România, arată că peste 80 la sută dintre elevii de 15 ani au consumat alcool cel puţin o dată, iar 10 la sută - canabis, cel mai frecvent drog la această categorie de vârstă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Proiect de lege: Românii vor fi anunțați că le expiră cartea de identitate, pașaportul sau permisul auto

Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege prin care autorităţile ar putea notifica cetăţenii că urmează să le expire cartea de identitate, paşaportul sau carnetul de conducere.

 

Gusturi exotice cultivate în România: Salata picantă cu gust de muștar sau prazul cu aromă de usturoi, aclimatizate la Buzău

Salata picantă cu gust de muștar, prazul cu aromă de usturoi sau leușteanul uriaș sunt câteva dintre soiurile de legume descoperite sau aclimatizate în ultimii ani de cercetătorii din Buzău.

Anchetă într-o stațiune balneară din Mureș după ce prin conductele bazinelor a curs păcură în loc de apă sărată

Este anchetă într-o stațiune balneară din Mureș, unde, în locul de apă sărată, prin conductele bazinelor a curs păcură. Combustibilul petrolier a ajuns până în bazine, așa că începutul sezonului turistic estival este compromis.

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Cum vor fi împărțite cele 16,6 miliarde de euro din SAFE. Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor

Guvernul a aprobat joi repartizarea fondurilor din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Peste 16,6 miliarde de euro pentru securitatea Europei vor ajunge în România.

Alertă pe Dunăre: Guvernul pregătește scenariul extrem pentru Cernavodă. „Răcire în circuit închis”

Pentru a restabili capacitatea de răcire a Centralei Nuclearelectrice (CNE) Cernavodă, astfel încât să fie repusă în funcțiune.