Un cioban a dat peste criminalul din Mureș, într-o pădure. Înarmat, suspectul și-a ieșit din minți și a obținut ce a vrut

×
Publicitate

Apar informații noi despre Emil Gânj, individul căutat de 11 zile după ce și-a ucis fosta iubită în județul Mureș.

Potrivit unor surse, acesta s-ar fi întâlnit, joi, cu un cioban într-o pădure din județul Bistrița-Năsăud și ar fi încercat să obțină mâncare de la acesta, sub amenințare.

Din acest motiv, oamenii din zonă au primit un mesaj de avertizare, pentru că individul căutat este extrem de agresiv și periculos.

După mai bine de o săptămână, în căutare de hrană, Emil Gânj ar fi devenit tot mai agresiv.

Nu s-ar fi ferit să ceară direct de la un cioban alimente și chiar să îl amenințe. Individul a fost descris ca fiind extrem de agitat și violent verbal.

Mai mult, ciobanul ar fi spus că suspectul avea asupra lui o secure, motiv pentru care nu a îndrăznit să se apropie prea mult de fugar. Într-un final, după ce a luat hrană, individul descris că ar fi Emil Gânj și-a pierdut rapid urma în pădure.

Imediat după ce toate aceste informații au fost anunțate la 112, oamenii din mai multe comune au primit un mesaj RO-Alert.

De aproape 24 de ore, sute de polițiști și jandarmi și-au extins căutările. Vorbim de o suprafață de hectare întregi, dar și de o posibilă zonă zero în care anchetatorii au indicii că s-ar putea afla și Emil Gânj.

În continuare, autoritățile atrag atenția ca persoanele care îl văd să nu se apropie de individul căutat.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62560012
Greu cu munca. România are cea mai mică durată a vieții profesionale din UE. Statele nordice sunt în fruntea topului. Hartă
Durata medie preconizată a vieții active în UE este de 37,2 ani, cu diferențe mari între state. România înregistrează cea mai scurtă durată, 32,7 ani, cu femeile sub media bărbaților, la doar 29,2 ani.
62560986
Culmea ironiei: MAI cere ajutorul deținuților, după furtuna care a distrus acoperișul Academiei de Poliție
Zeci de deţinuţi de la penitenciare din Bucureşti, Giurgiu şi Ploieşti ajută voluntar la Academia de Poliţie pentru a curăţa zona, după distrugerile provocate de furtuna de joi.
62560291
Accident grav în Vrancea. Un tânăr de 18 ani și un bărbat de 77 de ani au murit în urma impactului
Un tânăr de 18 ani şi un bătrân de 77 de ani au murit, vineri, într-un accident produs pe DN2-E85, între Mărăşeşti şi Domneşti, în judeţul Vrancea.