Un bărbat şi un copil de 14 ani, răniţi într-un accident la Suceava. Au intrat cu maşina în peretele unei case

62396468
Shutterstock

Două persoane, una dintre ele fiind minoră, au fost rănite, vineri dimineaţă.

 

Maşina în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi a intrat în peretele unei case din municipiul Rădăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, în urma impactului, fetiţa de 14 ani a rămas încarcerată.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi, cu o autospecială pentru descarcerare, iar partea medicală a fost asigurată de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, cu două echipaje.

„În urma impactului au rezultat două victime - un bărbat în vârstă de 41 de ani şi o minoră în vârstă de 14 ani.

Primul a rămas blocat în maşină, însă minora era încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului.

Ambii, conştienţi şi cooperanţi, au fost extraşi în siguranţă de către pompierii militari şi preluaţi de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean", au precizat reprezentanţii ISU.

Victimele au fost stabilizate, iar apoi au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62388278
Bărbat din Alba, arestat preventiv pentru şantaj. A fost prins în timp primea 9.000 de lei de la persoana pe care o amenința
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistraţii Judecătoriei Alba Iulia, pentru şantaj şi profanare de morminte, el fiind prins în flagrant când primea suma de 9.000 de lei de la persoana pe care o ameninţase.  
62399256
Cinci persoane, între care un bebeluş de 5 luni, au fost rănite într-un accident în Neamţ
Cinci persoane, între care un bebeluş în vârstă de 5 luni, au fost rănite într-un accident rutier produs în localitatea Horia, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
62399236
Un copil de 4 ani din Ploiești care și-a încuiat părinții afară a avut o reacție de milioane când a intrat un pompier pe geam
O clipă de neatenție a dus la o intervenție în toată regula, în Ploiești. Un copil în vârstă de 4 ani a încuiat ușa apartamentului atunci când părinții lui au ieșit pe casa scării și i-a lăsat pe dinafară.