Un bărbat din Maramureș a anunţat decesul unei femei cu care admite că s-a certat. Victima prezenta urme de violență

62523002
Shutterstock

Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă după ce, luni dimineaţă, un bărbat a anunţat Poliţia despre moartea unei femei.

Poliţiştii care au intervenit la faţa locului au constatat că pe trupul neînsufleţit sunt urme de violenţă, iar cel care a anunţat Poliţia a admis că a avut un conflict cu femeia decedată şi că a agresat-o.

Dosarul în acest caz a fost deschis după ce, luni dimineaţă, în jurul orei 9:00, un bărbat a sesizat poliţia cu privire la decesul unei femei.

Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Sarasău, care s-au deplasat la locul indicat de bărbat, au identificat victima în persoana unei femei în vârstă de 56 de ani.

„La examinarea exterioară a cadavrului au fost constatate urme de violenţă. De asemenea a fost identificat apelantul, un bărbat în vârstă de 61 de ani, şi din primele verificări a reieşit faptul că pe fondul unui conflict spontan, acesta ar fi agresat-o pe femeie”, informează oficialii Poliţiei Maramureş.

În cauză a fost dispusă o necropsie, urmând ca medicii legişti să stabilească cu exactitate cauza morţii.

La ora transmiterii acestei ştiri, bărbatul considerat posibil autor se află în custodia poliţiei.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62479820
Cum vor circula trenurile de metrou în noaptea de Înviere. Interdicţiile impuse de Metrorex
Trenurile de metrou vor circula, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minute în intervalul 23.00 - 1.00 şi la un interval de circa 20 de minute de la ora 1:00 până la ora 5:00.
62535332
Senatorii votează azi modificarea Codului Rutier pentru a-i pedepsi pe șoferii prinși cu substanțe interzise în sânge
Senatorii votează luni modificarea legii privind Codul Rutier, mai exact articolele care îi pedepsesc pe șoferii prinși la volan cu substanțe interzise în sânge, inclusiv droguri.
62535333
Șoferița care a furat o mașină în Brașov și a alimentat fără să plătească a fost arestată preventiv
Tânăra de 20 de ani care a furat o mașină de pe o stradă din Brașov, a condus fără permis auto zeci de kilometri și a alimentat la o benzinărie fără să plătească, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.