Un bărbat din județul Timiș a fost reţinut după ce a împuşcat mortal un caine

62304113
Shutterstock

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, cu sprijinul poliţiştilor oraşului Deta, au făcut luni o percheziţie domiciliară pe raza localităţii Sângeorge din judeţul Timiş, la locuinţa unui bărbat, în vârstă de 26 de ani.

Bărbatul era bănuit de comiterea infracţiunilor de ucidere a animalelor cu intenţie fără drept şi deţinerea şi uzul fără drept a unei arme neletale supuse autorizării.

”La data de 02 decembrie 2023, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizaţi, cu privire la faptul că, un câine ar fi fost ucis de către, un bărbat în vârstă de 26 de ani.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, câinele care aparţinea unui bărbat din comuna Birda, sat Sângeorge, a fost găsit decedat pe un teren împrejmuit între două imobile.Cadavrul a fost ridicat de catre reprezentanţii DSVSA Timiş, în vederea efectuării necropsiei, în urma căreia a rezultat că animalul a fost ucis prin împuşcare cu o armă neletală supusă autorizării”, se precizeazăîntr-un comunicat de presă, de luni, al IPJ Timis.

În urma percheziţiei, nu a fost găsită arma cu care a fost ucis câinele.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.

Caraş-Severin, cercetările fiind continuate de către Biroul pentru Protecţia Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, pentru infracţiunile de ucidere a animalelor cu intenţie fără drept şi deţinerea şi uzul fără drept a unei arme neletale supuse autorizării.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62411252
Mai mulți angajaţi ai Serviciului judeţean de Probaţiune Hunedoara au intrat în greva foamei

Opt angajaţi ai Serviciului de Probaţiune Hunedoara au intrat, luni, în greva foamei. Ei au cerut să primească banii stabiliți prin hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, alături de garanţii că aceștia vor fi achitați până la sfârşitul anului 2023.

62380997
Părinții din Satu Mare care și-au bătut copilul de 2 ani au fost arestați. Micuțul va fi operat

Doi părinţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile prin decizia magistraţilor de la Judecătoria Carei după ce şi-au agresat copilul în vârstă de doi ani.

62411230
Șefii Mossad și CIA, întâlnire cu un șeic pentru rezolvarea crizei ostaticilor. Negocierile au loc pe teren neutru

Mossad și CIA își dau mâna pentru salvarea ostaticilor israelieni răpiți de Hamas pe 7 octombrie. Șefii celebrelor agenții de spionaj se întâlnesc pe teren neutru cu premierul Quatarului.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.