Un bărbat din Iași a fost arestat preventiv după ce ar fi furat banii din cutiile milei de la o mănăstire din Cluj

62575122

Un bărbat de 34 de ani din județul Iași a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce ar fi comis un furt calificat dintr-un lăcaș de cult aflat în localitatea Bucea, comuna Negreni, județul Cluj, potrivit unui comunicat al Poliției.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, „în data de 14 septembrie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați prin plângere penală de un bărbat de 46 de ani, călugăr al Mănăstirii din localitatea Bucea, comuna Negreni, județul Cluj, cu privire la comiterea unui furt.”

Conform cercetărilor efectuate, incidentul ar fi avut loc pe 13 septembrie, în intervalul orar 09:00 – 16:00, mai spun polițiștii.

Persoane necunoscute ar fi forțat sistemele de închidere a două cutii ale milei aflate în Biserica Mănăstirii Piatra Craiului, „de unde ar fi sustras sumele de bani din interior”, precizează sursa citată.

De asemenea, „dintr-o cameră tehnică ar fi fost sustras DVR-ul pe care erau stocate imaginile surprinse de camerele de supraveghere video”, mai spun oamenii legii. 

În urma investigațiilor, polițiștii au identificat persoana bănuită.Bărbatul a fost depistat în gara CFR din municipiul Cluj-Napoca.

„La controlul corporal, asupra bărbatului au fost găsite mai multe bunuri ce ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Pe 15 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, iar ulterior el a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, a mai precizat IPJ Cluj. 

Hoț cutia milei CJ

Cercetările sunt în derulare pentru documentarea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, au conchis polițiștii.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62575124
Dronele, noua prioritate a apărării. România vrea să devină hub regional prin parteneriate cu Ucraina și SUA
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a discutat cu oficialii ucraineni despre dezvoltarea unor proiecte comune de producţie de drone în România.
62574521
Ce spun procurorii despre bătaia din Craiova: Altercație de amploare după „conflicte între două familii de etnie rromă”
Scandalul cu violenţe care a avut loc sâmbătă în Craiova în urma căruia un bărbat a decedat s-a produs pe fondul unor conflicte anterioare între două familii de etnie rromă, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
62575117
Jurgen Faff, administratorul companiei care ar fi transportat mercenarii lui Horaţiu Potra, reținut pentru evaziune fiscală
Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, a fost reţinut, luni, după mai multe ore de audieri în Bucureşti.