Un bărbat de 60 de ani a murit pe stradă, in Galați. I s-ar fi făcut rău de la căldură

61897116

Un bărbat de aproximativ 60 de ani, din Galaţi, a murit pe stradă, joi, după ce a suferit un stop cardio-respirator, cel mai probabil din cauza caniculei.

11 persoane au avut nevoie de ajutor medical de urgenţă începând de miercuri şi până joi, la orele amiezii, după ce li s-a făcut rău în diferite locuri publice, informeaza news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat, joi, că printr-un apel la 112 s-a semnalat faptul că un bărbat de aproximativ 60 de ani este căzut pe stradă, în faţă unui bloc din municipiul Galaţi.

"Apelul a fost în jurul orei 13.00 şi s-a semnalat că un bărbat, de aproximativ 60 de ani, este căzut pe stradă, în faţă blocul M2, de pe stradă George Coşbuc. La faţă locului, s-a deplasat un echipaj medical cu autospecială SMURD de tip B, s-au efectuat manevrele de resuscitare, dar bărbatul, aflat în stop-cardiorespirator, nu a mai putut fi salvat", a spus Chiriţă.

Din primele informaţii se pare că bărbatului i s-a făcut rău din cauza temperaturilor ridicate.

De altfel, potrivit şefului Servciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi, începând de miercuri şi până joi la prânz, echipajele ambulanţelor au intervenit pentru salvarea a11 persoane cărora li s-a făcut rău în diferite locuri publice, din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61874563
Femeie amendată cu 500 de lei. Și-a lăsat nesupravegheată fiica

O femeie de 40 de ani, din comuna gălăţeană Suhurlui, care şi-a lăsat nesupravegheată fiica în vârstă de 8 ani, în zona unui magazin, semnalând ulterior la Poliţie că fata a plecat de acasă şi nu a mai revenit, a fost amendată cu 500 de lei.

61893748
Emmanuel Macron va efectua în această lună o vizită în România

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va efectua o vizită în România pe 24 august, au confirmat pentru AGERPRES surse diplomatice franceze.

61901811
Accident grav pe A4. Doi soți sunt in stare critică dupa ce au intrat cu mașina în parapet

Trei persoane au fost rănite, joi după-amiază, după ce maşina în care se aflau a intrat în glisiera mediană de protecţie, pe A4, în dreptul localităţii constănţene Cumpăna.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.