Un bărbat a sunat la 112, după ce și-a răpit copilul de 5 ani. Unde au fost găsiți

62090472
Pro TV

Jandarmii gălăţeni au fost alertaţi, în noaptea de miercuri spre joi, de un bărbat care a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a răpit copilul în vârstă de cinci ani.

Oamenii legii au început căutările şi au reuşit să dea urma copilului, care era împreună cu tatăl său într-un taxi. Copilul a fost încredinţat mamei, iar poliţiştii continuă cercetările în acest caz, transmite News.ro.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Galaţi, joi, în jurul orei 05.10, echipajele de ordine publică au fost anunţate de către Dispeceratul Secţiei 3 Poliţie că a fost primit un apel la 112, iar un bărbat a spus că şi-a răpit copilul. El a precizat că s-ar afla într-un taximetru, în zona unei staţii de carburant aflate la ieşirea din municipiu, spre Tecuci.

„Echipajul de Jandarmerie s-a deplasat către zona indicată, iar până să ajungă la locul precizat în apel, jandarmii au fost informaţi că taximetristul se îndreaptă către comuna Şendreni, fără a se da alte indicii privind numărul de înmatriculare sau indicativul taxiului”, se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că până în localitatea Şendreni jandarmii au oprit toate taxiurile care circulau pe drumul public, fără a se identifica vreun copil.

“Ajuns în localitate, echipajul de Jandarmerie a scotocit toate străduţele din comună, iar la un moment dat s-a intersectat cu un taxi în care au fost văzuţi doi bărbaţi şi un copil. Autoturismul a fost oprit imediat, iar la controlul maşinii a fost găsit un copil în vârstă de cinci ani, care dormea pe bancheta din spate”, mai precizează comunicatul Jandarmeriei Galaţi.

Jandarmii au stabilit că unul dintre bărbaţi este tatăl copilului. Acesta era divorţat de mama copilului, care l-a primit pe micuţ pentru creştere.

“Din verificările făcute, jandarmii au stabilită că tatăl, în vârstă de 42 ani, a primit copilul de la fosta soţie în urmă cu o săptămână, iar în această dimineaţă s-a hotărât să îl ducă la mama lui. Pentru aceasta, în jurul orei 03:30 a luat legătura cu un şofer de taxi şi l-a rugat să meargă la adresa fostei soţii să vadă dacă maşinile acesteia sunt în faţa blocului. După primirea răspunsului afirmativ, şoferul taxiului s-a îndreptat către domiciliul bărbatului de unde l-a preluat împreună cu copilul”, au mai spus jandarmii.

Ei au menţionat că, atunci când fosta soţie a coborât să ia copilul, bărbatul a vrut să urce în apartamentul femeii, dar a fost refuzat. Din acel motiv, el a decis să nu mai lase copilul femeii şi a decis să meargă în localitatea Şendreni, la fosta cumnată. După o discuţie cu aceasta, tatăl s-a râzgândit şi a vrut să plece, dar pe o stradă din localitate maşina a fost oprită de echipajul de Jandarmerie.

Copilul a fost încredinţat mamei, iar cei doi bărbaţi au fost duşi la sediul secţiei de poliţie.

În acest caz cercetările sunt continuate de către poliţişti.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62135734
Coronavirus România, topul județelor. Unde s-a depășit pragul de 1.000 de cazuri

Cele mai multe cazuri de Covid-19 sunt în continuare în județul Suceava (4.134) și în București, unde bilanțul total a ajuns la 3.590.

62135937
Cel mai mare bilanț de cazuri noi de Covid-19 în România. Este record absolut

Astăzi a fost anunțat cel mai mare bilanț de infectări cu Covid-19 de la începutul pandemiei de coronavirus în România.

62135924
Coronavirus România, 9 iulie. Bilanțul oficial al orei 13.00- 614 de noi cazuri de îmbolnăvire

Coronavirus în România, 9 iulie 2020. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 1.834 de decese.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.