Profesorul Alexandru Șonea, președintele Senatului Universității de Agronomie, a fost găsit mort în biroul său

×
Publicitate

Un bărbat a fost găsit decedat în sediul unei unități de învățământ superior din Sectorul 1 al Capitalei.

Din primele informații, ar fi vorba despre profesorul Alexandru Șonea, președintele Senatului Universității de Agronomie.

Macabra descoperire a fost făcută marți dimineață la ora șapte de femeia de serviciu care face curat în birourile șefilor de la Agronomie.

Femeia a intrat în stare de șoc, dar a anunțat conducerea universității, iar cazul a fost preluat de ofițerii de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei și tratat ca o moarte suspectă.

Există indicii că moartea profesorului a fost violentă și există premisa că ar fi ales să-și pună capăt zilelor.

Gestul a surprins pe toată lumea. În urmă cu scurt timp rectorul universității a declarat că acest gest de a-și pune capăt zilelor, o ipoteză care trebuie confirmată de anchetatori, este cu atât mai surprinzătoare, cu cât profesorul era o persoană liniștită, cu o familie liniștită și obișnuită și nu dădea semne că ar avea probleme care să-l împingă să recurgă la acest gest necugetat.

La fața locului cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri - Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările vizează stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62199993
Pui de barză salvați în Botoșani, după ce o furtună le-a distrus cuibul
Patru pui de barză au căzut victime în fața unei furtuni care a măturat o localitate din Botoșani.
62199994
Explozia de la Petromidia. Ce spun medicii de la clinica din Germania despre pacienții cu arsuri grave
Cei doi pacienți cu arsuri grave după explozia de la Petromidia au ajuns la o clinică din Germania cu o aeronavă Spartan.
62199991
Dubă cu 13 deținuți, lovită de un tramvai, la Timișoara. Mașina penitenciarului circula pe contrasens
O dubă cu 13 deținuți a fost lovită de un tramvai, luni seară, la Timișoara.