Un bărbat a făcut o descoperire neașteptată pe un câmp din Harghita și a sunat la 112

62295435
Shutterstock

O bombă de aviaţie de circa 50 de kilograme, provenind cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost găsită, duminică după-amiază, de un bărbat pe terenul său din afara localităţii Lueta, județul Harghita.

La faţa locului a intervenit de urgenţă echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

"Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc a intervenit, în această după-amiază (duminică - n.r.), pe raza localităţii Lueta, pentru asanarea terenului la descoperirea unui element de muniţie, de către un cetăţean. În urma asanării terenului, de la faţa locului a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii, o bombă de aviaţie, de aproximativ 50 kg, provenind, cel mai probabil, din cel de-Al Doilea Război Mondial", a transmis ISU Harghita.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alina Ciobotariu, a precizat, pentru AGERPRES, că aceasta este prima misiune pirotehnică din acest an în judeţ.

În Harghita se descoperă în mod frecvent elemente de muniţie din timpul conflagraţiilor mondiale, cele mai multe atunci când se efectuează lucrări agricole sau de construcţii, dar în ultima vreme s-au înmulţit şi cazurile când sunt găsite accidental de către detectorişti autorizaţi.

Cetăţenii sunt informaţi că trebuie să anunţe de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, dacă descoperă elemente de muniţie rămasă neexplodată.

De asemenea, specialiştii ISU atrag atenţia cetăţenilor că atunci când descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie, să nu le atingă, să nu le mişte, să nu le lovească, să nu facă focul deschis în apropierea acestora sau să le folosească pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente, să nu le taie sau să le demonteze şi să sune imediat la numărul de urgenţă 112.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62516926
Rezultate LOTO 6/49, LOTO 5/40 și Joker duminică, 16 martie 2025. Ce numere s-au extras și ce premii s-au câștigat
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc au avut loc duminică, 16 martie.
62526156
Oficialii din agricultură vor să-i convingă pe fermieri să-și deschidă PFA sau SRL. Care sunt beneficiile
Oficialii din agricultură pregătesc fiscalizarea micilor fermieri. România este țara cu cele mai fărâmițate ferme din Uniunea Europeană și mulți agricultori nu lucrează cu carte de muncă.
62526398
Probleme în Sistemul de Garanție-Returnare după un an de funcționare. Proiect pilot cu aparate mobile în sate
După un an de funcționare a Sistemului de Garanție-Returnare, încă există probleme în mediul rural. Administratorii sistemului vor încerca un proiect pilot cu aparate mobile care să adune ambalajele din sat în sat.