Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de o ursoaică cu pui

61982903
Pro TV

Un bărbat din localitatea Sâncrăieni a ajuns, vineri seara, cu răni grave la spital, după ce a fost atacat de o ursoaică cu pui, când se afla la cosit.

Bărbatul a povestit că se afla pe un câmp la marginea localităţii şi, întrucât avea o problemă la coasă, la un moment dat s-a apropiat de un tufiş pentru a căuta o bucată de lemn, cu care să o repare, informează Agerpres.

Din tufiş a ieşit, însă, o ursoaică cu pui, care l-a atacat şi i-a provocat multiple răni muşcate şi zgâriate pe piept, braţe şi pe un picior. Victima a fost salvată de un cioban care se afla în apropiere, i-a auzit strigătele de ajutor şi a dat drumul la câini, moment în care ursoaica a fugit.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc şi a fost supus imediat unei intervenţii chirugicale.

Coordonatorul blocului operator, medicul specialist în chirurgie toracică Adrian Dobrică, a declarat sâmbătă că este cel mai grav caz pe care l-a operat în ultimii doi ani, bărbatul fiind internat cu multiple plăgi muşcate în zona toracică, pe braţe, dar şi la nivelul şoldului şi coapsei stângi.

„Starea generală era profund alterată, pacientul era şocat, însă conştient. S-a intervenit chirurgical de urgenţă. (...)Viaţa i-a fost pusă în pericol, a petrecut noaptea în terapie intensivă, unde a fost monitorizat şi a primit tratament de reechilibrare şi în cursul dimineţii a fost transferat la salonul de chirurgie toracică. Acest caz, de departe, este cel mai grav din ultimii doi ani de zile şi anticipez că în această toamnă vor mai urma şi alte cazuri cel puţin asemănătoare", a declarat dr. Adrian Dobrică.

Starea generală a pacientului este în prezent ameliorată.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că a discutat despre acest caz cu ministrul Mediului, de la care a primit promisiunea că va aproba derogarea pentru extragerea ursului.

Borboly a spus că viaţa oamenilor din Harghita este în pericol şi este nevoie de alocarea unei cote de prevenţie şi de luarea măsurilor de prevenire a acestor atacuri.

„Nu este bine că în judeţul Harghita se întâmplă foarte des astfel de accidente. I-am spus şi doamnei ministru că nu este bine că în ultimele săptămâni am primit numai răspunsuri negative la derogări (...) Viaţa oamenilor din judeţul Harghita este în foarte mare pericol şi avem o suprapopulaţie de urs şi, conform directivei Habitat şi Constituţiei României, ar trebui să fie o intervenţie şi ar trebui să avem cotele de prevenţie pentru aceste zone, unde deja urşii trăiesc în casele noastre, pentru că nu este normal ce se întâmplă şi aşteptăm ca aceste decizii să fie luate cât mai devreme", a declarat Borboly Csaba.

Este al doilea caz din ultima săptămână când o persoană este rănită de urs, în Harghita, după cel produs miercuri seara, în apropierea comunei Cârţa, unde un bărbat care mergea cu bicicleta pe lângă un lan de porumb a fost atacat de urs.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Unde a fost surprinsă Carmen Iohannis cu elevii săi de clasa a IX-a

Carmen Iohannis şi-a dus elevii de la clasa la care este dirigintă la un antrenament de tenis, cu ocazia Sibiu Open 2018, care se desfăşoară în aceste zile.

Gardul casei din Alexandria a lui Dragnea a fost vandalizat. Mesajul scris. FOTO

Gardul casei din Alexandria a președintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost vandalizat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Un bărbat din Alba Iulia a rămas fără 2 maşini de lux nou-nouţe. De ce i le-a luat poliţia

Acţiune a poliţiştilor din Alba, care au găsit 2 maşini luate în leasing din Germania, dar pentru care cumpărătorul nu mai achitase ratele.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!