Un bancomat din Mediaș a ars în totalitate, cu tot cu banii pe care îi avea înăuntru. ”Putem zice că e o premieră”

×
Publicitate

Un bancomat din Mediaș a ars în totalitate, cu tot cu banii dinăuntru, în urma unui scurtcircuit produs în timp ce persoane necunoscute încercau să fure bani din acesta. 

Incidentul a avut loc, duminică dimineaţă, în municipiul Mediaş, pe strada I.C. Brătianu.

Poliţiştii îi caută acum pe hoţii care au încercat în cursul dimineţii de duminică să fure banii dintr-un bancomat, dar nu au reuşit decât să provoace un incendiu în bancă, după care au fugit, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

"La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 04,00, în municipiul Mediaş, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş, care patrulau pe strada I.C. Brătianu, au observat că din sediul unei unităţi bancare ieşea fum.

Poliţiştii au pătruns holul unităţii şi au constatat că ATM-ul instalat în zona respectivă ardea cu flacără deschisă. La faţa locului au intervenit pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu, precum şi un echipaj medical, incendiul fiind stins în scurt timp, fără victime omeneşti.

Din investigaţiile preliminare efectuate, poliţiştii medieşeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unităţii bancare şi ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului şi, astfel, la izbucnirea incendiului", a precizat Elena Welter.

Potrivit acesteia, nu a fost stabilit, încă, un prejudiciu şi hoţii nu au fost prinşi.

”Putem zice că e o premieră”

"În cauză, la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. În prezent, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor faptei pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă", informează IPJ Sibiu.

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Andreea Ştefan, a declarat că au ars şi banii din bancomat.

bancomat sibiu

"Azi-dimineaţă în jurul orei 04,00 pompierii Detaşamentului Mediaş au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bancomat, în municipiul Mediaş pe strada I.C. Brătianu. (...) Nimeni nu îşi aminteşte să mai fi fost (un asemenea incendiu n.r.). Putem zice că e o premieră în judeţul Sibiu", a declarat Andreea Ştefan

La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

Nu au fost înregistrate victime

"Incendiul se manifesta cu flacără şi se acţiona cu două stingătoare. Pompierii au lichidat prompt incendiul, însă a ars întreg bancomatul şi de asemenea, pereţi din interiorul imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectaţi de fum. Din fericire nu au fost înregistrate victime", precizează ISU Sibiu.

Deocamdată nu s-a comunicat câţi bani erau în bancomatul care a ars.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62320114
Drumuri închise din cauza viscolului. Restricţii de trafic pe mai multe artere rutiere

Nouă drumuri naţionale din judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi şi Bacău sunt închise, duminică dimineaţă, din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile.

 

62320211
Amatorii de senzații de tari s-au putut bucura de un concurs cu obstacole, la Păltiniș

În stațiunea Păltiniș, la peste 1.400 de metri altitudine, ninsoarea bogată din ultimele două zile a adus multă zăpadă proaspătă, dar și multă multă bucurie.

 

62320205
Oul de găină care se vinde cu opt lei bucata. Nu are colesterol și este bun pentru copii

Sute de înaripate arătoase și colorate au putut fi admirate la o expoziție organizată la Sebeș, în Alba.

 

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).