Turiștii au umplut pârtiile de schi, iar alții s-au plimbat cu sania trasă de cai. Cât costă un sejur la munte de Crăciun

×
Publicitate

Odată ajunși în siguranță în stațiuni, turiștii mai au o singură grijă: cum să se bucure de fiecare moment al vacanței. Și nici nu e greu, pentru că zăpada a transformat peisajul în unul de vis.

În Poiana Brașov, mulți deja au "tocit" schiurile, în timp ce pe Valea Prahovei cine a vrut să admire în tihnă peisajul s-a orientat spre o plimbare cu sania trasă de cai.

Pe trei sferturi plină de turiști, Poiana Brașov s-a animat de cum a început ziua. Duminică au pornit și instalațiile de transport pe cablu. Totuși, sus, pe munte, a fost ceață. N-a contat pentru cei care au avut un singur țel: să schieze.

Reporter: Câte ture ați făcut până acum?

Turist: „Deja am două, mai am vreo patru urcări și după aia probabil o s schimb traseul. Pârtia super mișto, vin aproape de la 2.000 de kilometri, din Londra, special pentru zăpada din România.”

La prânz erau 2 grade Celsius, mai cald decât sâmbătă, dar stratul de zăpadă încă nu s-a subțiat. La altitudine mai mare, măsoară aproape 30 de centimetri.

Turist: „Vin din Tennessee, ne distrăm de Crăciun, ne dăm cu snowboardul.”

Cei care abia deprind schiatul au fost de neoprit. Mai ales că de mâine vremea se încălzește și nu se știe cât se vor păstra condițiile de acum. Un skipass pentru de o zi, pentru adulți costă 200 de lei, iar pentru copii - 120 de lei.

Turist: „Cam prea mult am căzut astăzi, dar trecem peste. Învățăm."

Turist: „Mă dau cu mama. O ajut să învețe să se dea cu schiurile."

La Azuga, Bujor și Breazu, doi armăsari de 3 și 4 ani n-au avut timp de odihnă. Turiștii au stat la coadă pentru o plimbare cu sania trasă de cai prin pădure. O tură costă 35 de lei de persoană.

Turist: „Cea mai frumoasă plimbare din ultimii 40 de ani.”

Alternativa a fost o tură cu ATV-ul. O oră costă 200 de lei.

Turistă: „Foarte frumos a fost, foarte multă zăpadă. Se vede pe fața noastră că a fost puțin frig, nici nu am fost îmbrăcați adecvat, dar a fost... recomand.”

În schimb acești turiști au venit pregătiți: și-au luat de acasă snowmobilul.

Turist: „Un Crăciun foarte frumos. N-am mai avut de mult așa Crăciun.”

Pe derdeluș, săniile au înaintat greoi: nu și colacele.

Turistă: „Ne-am adunat cred că toată Azuga aici. Este foarte distractiv.”

Toată lumea se pregătește acum de seară magică, în care este așteptat Moș Craciun.

Moș Crăciun, așteptat în Poiana Brașov

Moș Crăciun a venit cu sacul plin. Are o mulțime de cadouri de împărțit copiilor care sunt acolo în vacanță. Sunt câteva zeci, toți nerăbdători să vadă dacă Moșul le-a adus ce au pus ei pe listă. Mulți dintre ei s-au gândit să îl răspătească pe Moș și au de gând să îi spună poezii sau să îi cânte colinde.
Iar seara nu se încheie aici.

În mai puțin de o oră, turiștii aflați în Poiana Brașov vor merge la cină. De luni vor avea în fiecare seară petreceri cu muzică live și mese festive. Pentru sejurul de Crăciun, prețul pornește de la 675 de euro de persoană!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62372769
Cât îi va costa pe turiști să viziteze Acropole din Grecia, în tururi ghidate fără stres și aglomerație

Grecia va oferi în exclusivitate tururi ghidate ale celebrei Acropole, dar acestea vor costa mii de dolari.

 

62412875
Cum fac față managerii din industria ospitalității în cea mai aglomerată perioadă din an

Este perioada cea mai aglomerată din an pentru industria ospitalității, iar managerii de hotel sunt ocupați până peste cap.

62412879
Surpriză neașteptată pentru turiștii care își petrec vacanța de Craciun la munte. Zăpada s-a depus la baza pârtiilor

Cei care s-au orientat spre munte în vacanța de Crăciun au primit un cadou neașteptat. A nins. În Poiana Brașov, de cum au ajuns, turiștii au ieșit în natură.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.