Turcia l-a reţinut și pe avocatul primarului arestat al Istanbulului. Ce acuzații i se aduc

62529243

Autorităţile turce l-au reţinut pe un avocat al celui mai mare rival politic al preşedintelui Tayyip Erdogan, primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, aflat în arest, a afirmat, vineri, un parlamentar al principalului partid de opoziţie, CHP.

Imamoglu, membru al CHP, care se află în faţa lui Erdogan în unele sondaje, a fost arestat duminică, în aşteptarea unui proces pentru corupţie, acest fapt provocând cele mai mari proteste anti-guvernamentale din ultimii zece ani, ceea ce, la rândul său, a dus la arestări în masă în toată ţara, scrie Reuters.

Mehmet Pehlivan, un avocat care l-a apărat pe Imamoglu în cea mai recentă anchetă, a fost reţinut pentru ”fabricarea de dovezi”, a afirmat, într-o postare pe reţeaua X, parlamentarul CHP Turan Taskin Ozer, fără a oferi detalii.

Imamoglu, care a fost suspendat din cauza dosarului, a cerut eliberarea imediată a avocatului său.

”Ca şi cum lovitura pentru democraţie nu era destul, ei nu pot vede victimele acestei lovituri că se apără”, a scris, pe X, Imamoglu, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62527350
Căutările pentru o femeie dispărută au dus la descoperirea a două cadavre carbonizate într-o mașină, în Buzău
Două persoane au fost găsite carbonizate într-o mașină arsă, pe un drum din județul Buzău, care leagă comunele Breaza și Năeni, în noaptea de joi spre vineri, iar polițiștii încearcă acum să stabilească identitatea victimelor.        
62531261
Doi adolescenți de 15 ani, sub control judiciar după ce ar fi sechestrat un alt minor. Ce l-au obligat să facă
Doi minori de 15 ani din Drobeta Turnu Severin se află sub control judiciar pentru că ar fi sechestrat un alt băiat, de 12 ani.
62531247
Traficant de droguri, prins cu focuri de armă. Ce au găsit polițiștii în locuința lui
Un jandarm din Argeș a fost nevoit să-și folosească arma, pentru a prinde un traficant de droguri.