Trupul unui pescar, descoperit în râul Mureș. Soția a cerut ajutorul pompierilor

×
Publicitate

A fost alertă duminică pe râul Mureș. Pompierii din Reghin au căutat câteva ore trupul unui pescar care a fost luat de curenții puternici.

Alarma a fost dată de soție, care speriată că bărbatul nu mai ajunge acasă, a plecat să îl caute, iar pe malul râului i-a găsit hainele și bicicleta.

În cele din urmă, corpul neînsufleţit al pescarului a fost găsit în râu, la o distanță de trei kilometri.

Soţia pescarului a cerut ajutorul salvatorilor, după ce a văzut că soţul ei, plecat de sâmbătă, nu s-a mai întors acasă. Femeia a fost plecată la pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, iar bărbatul în vârstă de 63 de ani a rămas acasă.

Pescar pasionat, a profitat de vremea călduroasă şi a pregătit locul pentru pescuit. A vrut să facă un dig special, pentru a prinde peştii mai uşor, dar când a intrat în apă nu a ţinut cont de curenţii puternici.

Prieteni: "O zis alaltăieri că vine să facă un dig, ne-am întâlnit. De ani de zile avea acolo loc. Acolo e crescut e curent mare acolo".

Viorica Chirilă, soţia bărbatului: "El întodeauna venea la pescuit singur. Acum dacă nu venea singur poate nici nu se întâmplă. Acolo îs pantalonii tot echipamentul cu ce a venit cu geanta cu tot".

Din cauza curenţilor de apă foarte puternici, salvatorii au trebuit să îl caute pe bărbat de-a lungul malului. După câteva ore, trupul trupul bărbatului a fost găsit la mare distanţă de locul de unde l-a luat apă.

Vlad Robert, ISU Mureş: "La aproximativ 3 km de locul indicat s-a găsit persoana de sex masculin care s-a aflat la 20 de metri de malul râului. A fost dificil din cauza nivelului Mureşului, în acest zona răul este normal la adâncime mult mai mică".

Din nefericire, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru bărbat. Trupul acestuia a fost transportat la Insitutul de Medicină Legală din târgu Mureş, pentru efectuarea necropsiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62053048
O fetiță de 6 ani a scăpat ca prin minune, după ce o rudă a lovit-o cu mașina
O copilă de doar şase ani a scăpat cu viaţă ca prin minune, după ce o rudă a lovit-o cu maşina. Şoferul, în vârstă de 27 de ani, care nu avea nici permis de conducere, venise în vizită la părinţii fetiţei, în localitatea Miuleşti din judeţul Dâmboviţa.
62053037
O tânără care a trecut în fugă un drum național s-a izbit de o mașină. VIDEO
O tânără 23 de ani a trecut neregulamentar un drumul naţional şi s-a lovit de un autoturism.
62045127
Rezultate Loto 6/49 din 9 iunie 2019. Numerele câștigătoare
Loto 6/49 din 9 iunie 2019. Duminică, 9 iunie 2019, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.