Trupul femeii aflat în maşina căzută în Dunăre a fost găsit de autorităţile sârbe

×
Publicitate

Trupul femeii aflate în maşina care a căzut în Dunăre, sâmbătă, în Caraş-Severin, a fost găsit pe malul sârbesc al Dunării, în zona corespondentă localităţii Sviniţa din judeţul Mehedinţi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ, a declarat pentru News.ro că autorităţile sârbe au găsit cadavrul femeii aflate în maşina care sâmbătă a plonjat în Dunăre.

”Sârbii au găsit trupul unei femei vizavi de Sviniţa. Ne-au anunţat prin Poliţia de Frontieră, au trimis şi câteva fotografii, iar un membru al familiei a recunoscut că ar fi vorba despre femeia de 40 de ani. Urmează ca familia să recupereze trupul neînsufleţit”, a declarat Cecilia Dăneţ.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş- Severin, Elena Târlă, a declarat pentru News.ro că pompierii caută în continuare, pe Dunăre, trupurile celorlalţi trei membri ai familiei aflate în maşină.

Autoturismul - în care se aflau cinci persoane - a căzut în Dunăre sâmbătă după-amiază, în zona localităţii Coronini, doar şoferul reuşind să se salveze. Duminică, maşina în care se aflau ceilalţi patru pasageri, o familie formată din părinţi şi doi copii, cel mai mic de 3 ani, a fost scoasă din Dunăre, trupurile victimelor nefiind găsite, în pofida căutărilor scafandrilor.

În urma accidentului, Ministerul Transporturilor a decis demiterea directorului Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara, Horaţiu Simion şi a deirectorului Secţiei de Drumuri Naţionale Orşova, Ioan Cunicel, în condiţiile în zona în care maşina a căzut în Dunăre nu exista un parapete de protecţie.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61914822
Tavanul unui apartament s-a prăbușit în Lupeni. Primar: ”Nu am mai găsit fier beton, a fost furat”
Incident incredibil într-un bloc sărăcăcios din Lupeni, judeţul Hunedoara.
61914785
"Dorel” izolează faţada blocului, ţinut de picioare, cu capul în jos, pe un balcon de la etajul 5
În cartierul George Enescu din Suceava lucrările de izolare termică se realizează în condiţii extreme. Trecătorii au fotografiat un "Dorel", ţinut de picioare, cu capul în jos, la balconul unui apartament de la etajul 5 al clădirii.
61914809
Sute de școli și grădinițe din Capitală, fără autorizație ISU. Compromisul la care vor să ajungă autoritățile
Doar 44 de şcoli şi grădiniţe din Capitală sunt sigure în caz de incendiu. Pentru restul de restul de 600, primăriile care le administrează nu au făcut mai nimic în doi ani de zile ca să se asigure că obţin autorizaţia de la pompieri.