Trenurile București-Brașov, întârzieri de până la șase ore din cauza surpării terasamentului

62266268

O alunecare de teren produsă între stațiile Predeal și Timișu de Sus a generat haos în circulația feroviară pe ruta București-Brașov, trenurile acumulând întârzieri record de până la șase ore.

Echipele de intervenție au lucrat toată noaptea de miercuri spre joi pentru remedierea avariei, însă normalizarea completă a traficului va avea loc abia săptămâna viitoare, transmite Club Feroviar.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat miercuri că, din cauza precipitațiilor abundente, s-a produs o alunecare de terasament pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, între stațiile Predeal și Timișu de Sus, pe firul I de circulație, la kilometrul feroviar 152+550 – 152+590.

La ora 10:37, echipele de intervenție aflate pe teren au constatat surparea terasamentului, însoțită de întreruperea cablului de comunicații. "Instalația de semnalizare BLA (Bloc de Linie Automat) a fost scoasă din funcțiune la ora 10:48, iar la ora 11:24 circulația pe firul I a fost oficial închisă până la finalizarea lucrărilor de remediere" arată sursa citată.

Întârzieri serioase pentru călători

De la momentul avariei, circulația trenurilor între Predeal și Timișu de Sus s-a făcut pe firul II, la cale liberă, generând întârzieri enorme pentru pasageri.

Trenul Regio 3032, care a plecat miercuri seara la ora 18:54 din Brașov, s-a oprit după doar 6 km, la Dârste, unde "a staționat 231 de minute, adică aproape patru ore, pentru că nu putea trece mai departe, singura linie pe care se putea circula de acolo până la Predeal fiind ocupată." La Timișu de Sus întârzierea a crescut la 340 de minute, iar trenul a ajuns în Gara de Nord din București cu o întârziere de 360 de minute - șase ore.

Nici operatorii privați nu au scăpat de probleme. Trenul Interregio 11 536 al Astra Trans Carpatic, programat să plece din Brașov la ora 17:10, "a staționat în gara de origine 255 de minute – peste patru ore." La Predeal, întârzierea ajunsese la 429 de minute (mai mult de șapte ore), iar la destinația finală trenul a sosit cu 413 minute întârziere.

Întârzierile au persistat și joi dimineață: 88 de minute la IR 10021, 79 de minute la IR 16005, 69 de minute la IR 11533 și 115 minute la R-E 11631.

Din cauza acestor probleme, două trenuri au fost anulate joi. Trenul 16003 București Nord-Brașov a fost anulat, călătorii fiind preluați de trenul internațional 346 Dacia și de Regio 3003. De asemenea, trenul 16008 Brașov-București Nord a fost anulat, pasagerii urmând să fie preluați de trenul 1734.

De ce reparațiile durează mult

Echipele SRCF Brașov au lucrat toată noaptea și toată dimineața joi, pe ploaie, pentru a repune în funcțiune instalația BLA.

„Un cablu are 24 de fire, care trebuie mufate atunci când nu sunt ude. S-a lucrat cu umbrele, cu pelerine. După ce am făcut un by-pass de 50 de metri și am dat prima oară în funcțiune, am constatat că sunt probleme și în alte părți, așa că am luat-o din dulap în dulap. Într-un final, am rezolvat" a explicatIoan Pintea, directorul SRCF Brașov

Instalația de comunicații BLA a fost repusă în funcțiune abia la ora 13:00. joi.

Din cauza faptului că instalația nu a fost funcțională, circulația s-a desfășurat la cale liberă, limitând capacitatea secției la doar trei trenuri pe oră, ceea ce a dus la formarea unor cozi lungi de trenuri în așteptare.

Situația va începe să se normalizeze joi în jurul orei 16:00, când „întârzierile nu vor dispărea, ci vor scădea la aproximativ 10 minute" urmând ca normalitatea circulației să fie restabilită săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Nicușor Dan se declară îngrijorat de familiile lovite de inundațiile puternice. Ce promite șeful statului

Președintele Nicușor Dan transmite că este alături de familiile afectate de inundațiile din mai multe județe și cere intervenții rapide și mobilizarea tuturor resurselor. El subliniază nevoia investițiilor în infrastructură și sisteme de avertizare.

Un bărbat și nepoata lui în vârstă de 10 ani au fost loviți de o mașină când traversau prin loc nepermis, în Lugoj. VIDEO

Un bărbat de 66 de ani și nepoata lui de 10 ani au fost loviți de o mașină în timp ce traversau o stradă din Lugoj, printr-un loc nepermis.

Crimă înfiorătoare în Dolj. Un bărbat a murit după ce a fost bătut crunt de proprietarul unui bar pentru că refuzase să plece

O crimă săvârşită cu cruzime s-a petrecut în judeţul Dolj, unde un bărbat a fost bătut crunt, apoi abandonat în agonie, pe stradă. Suspectul, proprietarul barului de unde victima refuzase să plece, a fost reţinut.

Recomandări
Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. FOTO: Cum arată noul centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.