Trei persoane din Covasna au fost arestate pentru trafic de droguri de risc. Poliţist, accidentat în timpul intervenţiei

62428181

Trei persoane bănuite de trafic de droguri de risc au fost arestate pentru 30 de zile, pentru prinderea acestora poliţiştii covăsneni fiind nevoiţi să tragă focuri de armă, informează Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

Potrivit sursei citate, cele trei persoane au fost depistate în flagrant delict în timp ce se deplasau cu un autoturism în oraşul Târgu Secuiesc, la scurt timp după ce ar fi vândut aproximativ 40 de grame de canabis contra sumei de 1.800 de lei.

Şoferul maşinii ar fi refuzat să oprească la semnalul Poliţiei şi l-ar fi accidentat intenţionat pe unul dintre poliţişti, echipajele de intervenţie fiind nevoite să tragă focuri de armă.

"Una dintre persoanele cercetate ar fi deţinut, tot în scop de comercializare, 5 grame de canabis, iar, la momentul intervenţiei poliţiştilor, aceasta, aflată la volan, l-ar fi accidentat cu intenţie pe unul dintre poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna.

În pofida somaţiilor, acesta ar fi accelerat, poliţiştii utilizând armamentul din dotare şi executând foc asupra pneurilor autovehiculului.

Persoana cercetată, aflată în postura de conducător auto, a fost testată cu dispozitivul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Ulterior, aceasta a fost condusă la o unitate medicală din municipiul Sfântu Gheorghe, unde i-au fost recoltate probe biologice", se arată într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.

În cursul zilei de miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a celor trei persoane pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62404670
Un șofer sub influența drogurilor a lovit intenţionat cu maşina un poliţist, după ce a fost prins vânzând canabis, în Covasna

Doi bărbaţi din judeţul Covasna au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri, după ce au fost prins în flagrant delict, la Târgu Secuiesc, când au vândut canabis.

62431536
Cai la plimbare nestingheriți pe principala arteră din Craiova. Au fost văzuți pe Calea București | Video

Doi cai au fost văzuți joi dimineață cum alergau nestingheriți printre mașini pe principala arteră din Craiova.

62410527
Cod galben de inundaţii în în mai multe județe, până vineri dimineaţa. Care sunt zonele vizate

Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul de producere a unor inundaţii în vestul ţării, până vineri dimineaţa. Sunt vizate râuri din judeţele Arad, Hunedoara şi Timiş.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.