Traian Basescu va avea de ales intre sapte locuinte de protocol. Vecin de bloc cu Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu

61592550

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a publicat lista locuintelor care i-au fost oferite fostului presededinte ca locuinte de protocol

RA-APPS i-a transmis lui Traian Basescu o lista cu sapte case pe care sa le utilizeze ca resedinta, printre care apartamentul din Bulevardul Prezan unde l-a avut ca vecin pe Adrian Nastase, si doua vile in Snagov, Guvernul spunand ca Basescu a refuzat unele dintre case si nu a raspuns pentru altele.

Lista, prezentata miercuri de Guvern, i-a fost transmisa lui Basescu in luna decembrie, cand acesta era inca presedinte, dupa ce seful statului a solicitat Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), in atentia si a Secretariatului General al Guvernului, sa ii fie atribuita spre folosinta gratuita o locuinta de protocol cu destinatia de resedinta, alta decat Vila Lac 3, ocupata in prezent, precum si un spatiu ca birou de lucru, dupa incheierea amndatului prezidential, conform legii in vigoare.

Pe lista au fost propuse apartamentul cu sase camere din Bulevardul Constantin Prezan, din cladirea in care Traian Basescu a locuit, la etaje diferite, cu Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu (cu o suprafata de 279 metri patrati), Vila 11 din Snagov (2.189 metri patrati), Vila 1 A din Snagov (472 metri patrati), un spatiu cu cinci camere si inca trei camere de serviciu din strada Orbescu (440 metri patrati), un imobil cu 9 camere din strada David Praporgescu (295 metri patrati), un apartament cu 5 camere din strada Barbu Delavrancea (280 metri patrati) si un apartament cu 8 camere din strada Lev Tolstoi (273 metri patrati).

Oficialii Guvernului afirma ca Basescu a refuzat unele dintre aceste imobile, precum apartamentul din Bulevardul Prezan, si nu a raspuns in cazul altor spatii propuse, pe care inca le analizeaza. Legea stabileste ca persoanele care au avut calitatea de sef al statului roman beneficiaza pe durata vietii de folosinta gratuita a unei locuinte de protocol, cu destinatia de resedinta, care cuprinde si un spatiu cu destinatia de cabinet de lucru, incadrat cu un post de consilier si un post de secretar, de o indemnizatie lunara in cuantum egal cu 75% din indemnizatia acordata presedintelui in exerciti, de paza si protectie, precum si de folosinta gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protectie si Paza.

Modalitatile concrete de exercitare a acestor drepturi trebuie stabilite prin hotarare a Guvernului. Legea mai prevede ca locuinta de protocol nu poate fi resedinta pe care titularul a avut-o ca presedinte in functie.

Vilele RA-APPS de la Snagov au fost subiect de discutie, pe finalul anului trecut, intre premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu, Ponta spunand ca fostul presedinte nu va primi dreptul de a se muta intr-un astfel de spatiu, iar Basescu precizand ca el nu a cerut o vila anume, ci un imobil adecvat, conform legii.

La finele lunii octombrie, premierul Victor Ponta anunta ca discutia despre "palatul lui Basescu" se inchide, el aratand ca a respins propunerea RA-APPS de a i se da sefului statului casa de la Snagov, acest imobil urmand sa fie dat in folosinta unei fundatii.

In replica, presedintele Traian Basescu preciza ca nu a cerut o vila anume, ci o locuinta de serviciu si birou, asa cum prevede legea. La sfarsitul anului trecut, o vila din Snagov a RA-APPS, in suprafata de peste 600 metri patrati si dotata cu piscina, a fost transferata de Guvern la Ministerul Muncii, cu argumentul ca va fi folosita pentru "activitati specifice in domeniul persoanelor cu dizabilitati".

RA-APPS detine mai multe vile la Snagov, cu terenuri in suprafata cuprinsa intre 12.271 si 37.958 metri patrati, vila atribuita Autoritatii pentru Persoanele cu Dizabilitati fiind insa una dintre cele mai mari din aceasta locatie. Presedintele Traian Basescu trebuie sa paraseasca vila Lac 3 in maximum 60 de zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Cantareste doar 14 kilograme la 7 ani, iar starea lui i-au impresionat pe medici: A spus ca este slab ca n-are ce sa manance

Caz tulburator la Iasi, unde un copil de 7 ani a ajuns intr-o stare de malnutritie grava, cantarind 14 kilograme in loc de 24, cat e greutatea normala pentru varsta lui.

Reactia Universitatii Bucuresti cu privire la OUG prin care Ponta poate renunta la doctorat. "Ne exprimam public dezacordul"

Universitatea din Bucuresti reactioneaza cu privire la Ordonanta de Guvern prin care Victor Ponta poate renunta la titlul de doctor, dupa ce a fost acuzat de plagiat.

Toni Dobos asteapta decizia in dosarul "Valiza". Fostul fotbalist si-a recunoscut vina in schimbul unei sentinte mai blande

Toni Dobos, fostul fotbalist al nationalei, isi asteapta miercuri sentinta in dosarul Valiza.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.