Doi copii au murit după ce părinții lor, membri unei comunități religioase din Buzău, au refuzat să-i ducă la spital

×
Publicitate

Situație șocantă la Buzău, unde o fetiță de un an și un băiețel de trei ani, au murit la spitalul din Râmnicu Sărat, aduși în ultimul moment de părinții lor.

Rudele celor doi copii au acceptat cu greu sprijinul medical, ba chiar pe băiețel l-au luat acasă, deși abia mai respira. Copiii nu sunt frați, dar familiile lor aparțin aceleiași comunități religioase.

În urmă cu zece zile, copila de un an a fost adusă la spital în stare extrem de gravă. Era suspectă de meningită și avea nevoie urgentă de ajutor medical. În loc să o lase în spital, mama și bunica fetiței au vrut să o ia acasă. Unul dintre medici a reușit cu greu să le convingă.

Felicia Vasile, director medical Spitalul municipal Râmnicu Sărat: „I s-a recomandat internarea de urgență, inițial mama și bunica copilului au refuzat categoric internarea. Văzând că starea copilului se agravează, și medicul de gardă a refuzat să îi prescrie un tratament la domiciliu, condiționându-i internarea.”

În două ore însă, fetița a murit. Opt zile mai târziu, din aceeași comunitate din Râmnicelu, a ajuns la spital un băiețel de trei ani. Cazul este parcă tras la indigo. Parinții au refuzat internarea chiar dacă starea de sănătate a celui mic era gravă și au plecat acasă. După trei ore s-au intors de urgență la spital cu băiețelul în comă.

Felicia Vasile, director medical Spitalul municipal Râmnicu Sărat: „I s-a recomandat internarea, mama din nou a refuzat și a semnat refuzul de internare, i s-a administrat pe camera de gardă un tratament corespunzător simptomatologiei lui, au plecat în domiciliu, au revenit în jurul orei 15 cu copilul în stare generală foarte alterată, cu erupție purpurică tegumentară, s-a încercat abord venos, s-a aspirat copilul dar în câteva minute s-a constatat decesul.”

Cei doi copii provin dintr-o comunitate care numără peste 2.700 de persoane, dintre care o mie sunt copii. Potrivit concepțiilor lor, acceptă cu greu interacțiunea cu medicii.

Dumitru Stanciu, primar Râmnicelu: „Concepția lor este să nu se interneze, să nu se vaccineze, să nu facă situații din astea să stea la mâna unui medic, nu vor. Noi discutăm cu ei, cu conducătorii lor, și le spunem bă frate voi nu înțelegeți că asta e cea mai bună variantă.”

Polițiștii au deschis două dosare penale și iar în funcție de rezulatul anchetei se va stabili dacă părinții si-au dus prea târziu copiii la spital. Meningita este o boală infecțioasă virală gravă care, netratată la timp, duce la deces.

În urma necropsiei s-a stabilit că in mod cert copiii nu aveau Covid. Cauzele morții vor putea fi stabilite doar după analizarea problelor histo-patologice prelevate după deces.

Pentru că nu se stie cu exactitate de ce au murit cei doi, autoritățile au mers în comunitate pentru a-i convinge pe localnici să se testeze. Suspiciunea este de meningită.

Pe de altă parte, pentru a nu mai trece prin situații în care medicii să se roage de părinți sa accepte ajutorul acordat celor mici, sunt organizate acum mai multe întâlniri între autorități și reprezentanții comunității

Rămâne de văzut ce vor stabili și polițiștii, dacă părinții celor doi copii vor fi trași la răspundere.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62240089
Bogdan Aurescu: Uniunea Europeană pregătește un pachet masiv de sancțiuni pentru Rusia

În acest moment, Rusia are de ales între calea dialogului sau conflictul deschis, iar Uniunea Europeană pregătește un pachet masiv de sancțiuni în cazul în care situația se va agrava.

62228625
Coronavirus România, 3 februarie. Peste 32.500 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Numărul deceselor

Coronavirus România. Peste 32.500 de infectări au fost întregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit bilanțului emis, joi, de Grupul de Comunicare Strategică.

62240070
Unitatea specială de militari americani care va fi cantonată în România. Au luptat deja cot la cot cu soldații noștri

O mie de militari americani vor ajunge în următoarele zile în România, a anunțat miercuri Pentagonul. Oficialii americani spun că prezența militară de la noi din țară va fi temporară, dar poate fi suplimentată oricând, dacă va fi nevoie.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.