Trafic restricţionat pe Splaiul Independenţei din cauza lucrărilor la Planşeul Unirii. Ce rute ocolitoare pot fi folosite

×
Publicitate

Lucrările de refacere din temelii a Planşeului Unirii încep marţi, iar circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, va fi restricţionată.

"Începem refacerea Planşeului Unirii! Primele în zone în care vom lucra sunt cea din faţa hanului lui Manuc şi Parcul Unirii. În perioada lucrărilor, circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, este restricţionată, cu excepţia riveranilor", a anunţat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Potrivit primarului, se pot folosi următoarele rute ocolitoare:

* dinspre Corneliu Coposu şi Universitate - drum provizoriu prin Parcul Unirii;

* de pe Calea Victoriei va fi traseul: Naţiunile Unite - Palatul Parlamentului - Bulevardul Unirii;

* dinspre Eroilor - se face dreapta pe Bulevardul Libertăţii, apoi stânga pe Bulevardul Unirii.

Autorizaţia de construire pentru refacerea Planşeului Unirii a fost semnată de Nicuşor Dan în ultima sa zi de mandat de primar general al Capitalei.

Daniel Băluţă anunţa recent, într-o conferinţă de presă, că, potrivit autorizaţiei de construire, lucrările vor consta în regenerarea spaţiilor publice din zona Piaţa Unirii, refacerea structurii cuvei Râului Dâmboviţa, a Planşeului Unirii, vechi de aproape 100 de ani, a reţelelor edilitare, semnalizare şi marcaje rutiere, sistematizări pe verticală, executarea unor drumuri temporare, executarea unor instalaţii de irigaţii şi intervenţii temporare asupra fântânilor arteziene.

Lucrările vor fi împărţite în patru zone distincte: porţiunea din faţa Hanului lui Manuc, cea din parcul aflat în faţa Magazinului Unirea, cea din zona fântânilor şi cea dinspre Pasajul Unirii.

Parcul din faţa Magazinului Unirea va fi împrejmuit, vor fi transplantaţi copacii, o parte vor fi relocaţi, alţii defrişaţi, urmând să fie sădiţi alţii în compensare.

Pentru refacerea planşeului, în ambele etape de lucru constructorii vor începe cu desfacerea, înlăturarea grinzilor, a stâlpilor vechi şi înlocuirea acestora cu elemente noi. La final, va fi o structură complet nouă, preciza primarul.

Odată cu această lucrare, se va uni linia de tramvai care vine de la Sfânta Vineri cu linia de tramvai existentă la baza Dealului Mitropoliei.

„E nevoie să intervenim şi în ceea ce priveşte Pasajul Unirii, care şi el este o parte importantă a acestui proiect. Timpul estimat în care vom interveni şi în această direcţie este undeva între primăvara şi vara anului 2026, când estimăm că vom închide şi Pasajul Unirii, după ce (...) fazele de lucru despre care vorbim vor fi încheiate, ocazie cu care îl vom consolida, pe o parte, iar, pe de altă parte, vom reuşi să facem această joncţiune dintre cele două axe ale Bucureştiului, lucru care este imposibil astăzi, întrucât structura pe care s-ar sprijini liniile de tramvai nu duce greutatea nici a şinelor şi nici a tramvaiului", a afirmat primarul Băluţă, care a estimat că lucrările la Planşeul Unirii, pasaj şi pentru tramvai vor dura circa trei ani.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62550853
Pățania unor bătrâni din Neamț care au rămas fără banii economisiți în ultimii 10 ani, după ce au răspuns la telefon

Metoda „accidentul” continuă să facă victime. De această dată, doi soți din judeţul Neamţ au căzut în plasa escrocilor.  

62160203
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.

62550822
Ministrul mediului, după ploile torențiale: „Nu mai e vorba despre dacă se va întâmpla din nou, ci când şi cât de rău va fi”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă, luni seară, că furtuna din Bucureşti a adus cantităţi uriaşe de apă, „din seria fenomenelor istorice, unul la mulţi ani”

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.