Scandalul tezelor de doctorat plagiate la Academia de Poliție. Ce a descoperit MAI

×
Publicitate

După scandalul tezelor de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, "Alexandru Ioan Cuza", Ministerul de Interne a dat publicităţii rezultatele controlului făcut în această unitate de învăţământ.

Corpul de control a descoperit o lungă serie de nereguli, de la ascunderea mai multor lucrări de doctorat, până la nerespectarea normelor de verificare. Cu alte cuvinte, Academia a încercat să muşamalizeze scandalul.

Ministerul de Interne a recunoscut că ce s-a întâmplat cu tezele de doctorat la Academia de Poliţia a fost mai mult o verificare de faţadă. Concluziile controlului arata că şefii de la Academia de Poliţie au minţit de mai multe ori. O dată când au spus că au verificat de două ori mai multe teze de doctorat decât au făcut-o în realitate. Mai mult decât atât, patru ofiţeri din conducere au omis să îşi trimită şi lucrările lor la verificat. Ba mai mult, au reuşit performanţa să verifice de două ori aceeaşi teză, în ani diferiţi, şi să obţină alte rezultate.

Aşadar, reprezentanţii Ministerul de Interne au găsit aceste nereguli grosolane, însă tot ei au declarat că nu vor putea să dispună o cercetare disciplinară în acest caz.

Tot acest scandal a explodat în luna aprilie, când jurnalista Emilia Şercan, cea care în ultimii ani a vorbit prin investigaţii de aceste nereguli de la Academie, a primit un mesaj de ameninţare cu moartea.

Iniţial, un ofiţer tânăr de la academie a fost reţinut că fiind cel care a trimis mesajul. Ulterior, rectorul şi protectorul au fost plasaţi de procurorii DNA sub control judiciar. Sunt acuzaţii ca ei au stat de fapt în spatele şantajului.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62059338
Cine sunt victimele accidentului teribil din Neamț. Mesaje sfâșietoare, publicate pe Facebook

Mesaje sfâșietoare au fost publicare online pentru tinerii decedați în accidentul tulburător din Neamț.

62059292
Accident cumplit în Neamț. 4 tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani au murit

4 tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani au murit miercuri dimineață în urma unui cumplit accident de circulaţie care s-a petrecut în comuna Ceahlău din judeţul Neamț. Nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 4.

62059289
Zeci de tone de alimente, ţinute în soare la Braşov. Urmau să ajungă în magazine

Zeci de tone de băuturi răcoritoare, apă și bere ținute în peturi, expuse la soare, într-un depozit din Braşov, riscau să ajungă în magazine.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.