Accident cumplit în Neamț. 4 tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani au murit

×
Publicitate

4 tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani au murit miercuri dimineață în urma unui cumplit accident de circulaţie care s-a petrecut în comuna Ceahlău din judeţul Neamț. Nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 4.

Cei 4 tineri se aflau într-un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul asupra volanului iar maşina a pătruns pe contrasesns izbindu-se de remorcă unui tir parcat pe sensul opus de mers. Impactul a fost devastator toţi cei din maşină decedând pe loc. Pompierii de la descarcerare au intervenit pentru recuperarea trupurilor neînsufleţite.

 

Cauza accidentui îngrozitor din Neamț, în care au murit patru tineri


Viteza excesivă ar fi cauza accidentului în care patru tineri au murit, miercuri dimineaţă, în localitatea Bistricioara din comuna Ceahlău, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu.

"Din primele cercetări efectuate, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au stabilit că, în timp ce un tânăr de 19 ani, din Ceahlău, conducea un autoturism pe DJ 155 F, în localitatea Bistricioara, pe un sector de drum în aliniament, pe fondul vitezei excesive, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, moment în care a părăsit partea carosabilă prin stânga direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un gard şi cu semiremorca unui TIR, staţionat în afara părţii carosabile", a declarat Georgiana Moşu.

Din impact a rezultat decesul atât al conducătorului auto cât şi al altor trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, toţi din Ceahlău, pasageri în acelaşi autoturism.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Accidentul s-a produs în jurul orei 04,00, iar victimele au rămas încarcerate în autoturism.

La faţa locului s-a intervenit cu două echipaje de ambulanţă, două echipaje de pompieri şi un echipaj SMURD. Victimele au fost descarcerate, dar erau deja moarte

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62059289
Zeci de tone de alimente, ţinute în soare la Braşov. Urmau să ajungă în magazine

Zeci de tone de băuturi răcoritoare, apă și bere ținute în peturi, expuse la soare, într-un depozit din Braşov, riscau să ajungă în magazine.

61920155
Doi minori au evadat dintr-un centru de reţinere şi arest. De ce erau închişi

Escapadă de scurtă durată pentru doi minori în vârstă de 16 ani.

62059286
Ride-sharing de Dâmboviţa: pasagerul a rămas fără portofel şi a fost şi dat jos din maşină

Călătorie cu peripeții pentru un bărbat de 49 de ani din județul Dâmbovița.

Recomandări
Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan negociază și cu PSD pentru cele 233 de voturi. Scenariile pregătite de Nicușor Dan dacă guvernul nu trece

Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Ninsoare
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Drumarii au intervenit cu utilaje și tone de sare | VIDEO

Direcţia Generală de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, miercuri dimineaţă, că s-a înregistrat ninsoare abundentă pe Transfăgărăşanşi a fost nevoiie de intervenţia utilajelor.

Nd nicusor dan administratia
Nicuşor Dan avertizează că România trebuie să fie pregătită în faţa Rusiei. Ce spune despre riscul unui atac

România nu e deocamdată pregătită să țină piept dronelor rusești care ne încalcă spațiul aerian, dar țara noastră face îmbunătățiri, a declarat Nicușor Dan într-un interviu acordat postului CNN.