Tibi Ușeriu, primele declarații după victoria de la ultramaraton. ”Mult mai grea decât ce a fost înainte”

×
Publicitate

Tiberiu Uşeriu a câştigat vineri noapte ultramaratonul de la Cercul Polar. Cu o ambiţie uluitoare şi o rezistenţă parcă supraomenească, românul a reuşit să ducă la final cursa.

La capătul celor peste şase sute de kilometri, a fost întâmpinat cu aplauze şi în acordurile imnului naţional al României.

Campionul nostru s-a impus încă din prima zi. Aşa că nu e de mirare că la linia de sosire avea un avans de peste 80 kilometri faţă de următorul clasat.

Oboseala se simţea vineri noapte în vocea lui Tiberiu Uşeriu, care, după mai puţin de 173 de ore, a ajuns la finalul ultramaratonului de la Cercul Polar.

Românul în vârstă de 44 de ani, cu o ambiţie greu de imaginat, a reuşit să parcurgă peste şase sute de kilometri şi să iasă învingător pentru a treia oară consecutiv. La scurt timp după terminarea cursei, campionul a vorbit cu cei dragi şi le-a mărturisit cât de greu i-a fost.

Tiberiu Ușeriu: "Mă bucur că am terminat-o. E mult, mult mai grea decât a fost înainte. Ultima parte asta de 160 de kilometri a fost numai cu urcări şi coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 de kilometri ice road, ceea ce m-a mâncat, dar aşa per total, mult, mult mai grea decât ce a fost înainte. Dar na, de asta am venit: s-o termin şi mă bucur şi că am terminat-o."

Despre aceleaşi condiţii vitrege povestea Tiberiu şi pe ultima sută de metri, când mai avea aproximativ 60 de kilometri de parcurs.

Tiberiu Ușeriu: "Ice road-ul ăla m-a mâncat de viu, a fost foarte naşpa în zilele pe ice road, şi acum am intrat pe partea aialaltă şi mi-a fost un pic mai bine. A trebuit să îmi usuc toate, de la sac de dormit la toate, că…cum am dormit pe ice road de câteva ori, toate mi-au fost îngheţate, ude, haine, n-am mai avut nimic."

Ambiţia de fier şi perseverenţa l-au ajutat să nu renunţe, deşi problemele de sănătate nu au întârziat să apară.

Tiberiu Ușeriu: "Dacă aş zice că sunt bine, aş exagera, sunt ok. Am o infecţie la un deget, la ăla care mi-a degerat prima dată, în rest aşa chestii de astea micuţe. Mi se mai vede un pic la câteva degete şi un pic carnea, cum tot le-am bandajat şi tot mi-au pus şi mi-au luat."

Optimist şi cu gândul că va duce la bun sfârşit cursa, aşa cum s-a şi întâmplat, şi-a acordat un mic răgaz pentru câteva glume.

Tiberiu Ușeriu: "Mă, asta e fain. Deci nu e frig, e chiar cald, pentru cum era prognozat, acum avem cam -23."

În competiţia de la Polul Nord s-au înscris şi alţi trei români, printre care şi o femeie. Toţi au abandonat cursă din cauza furtunilor de zăpadă şi a gerului polar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61947058
38 de localităţi din 14 judeţe sunt sub ape. Eforturi disperate în oraşul Făgăraş

Autorităţile sunt în continuare în alertă şi monitorizează situaţia în zonele afectate de inundaţii în ultimele zile. Până acum s-au înregistrat probleme în 38 de localităţi din 14 judeţe.

61947055
Un şofer băut a intrat într-o fântână arteziană din centrul Capitalei

Ameţit de aburii alcoolului, un şofer a lovit vineri noapte o fântână arteziană din centrul Capitalei.

61947054
Tibi Uşeriu a câştigat ultramaratonul 6633 Arctic Ultra. A trecut linia de sosire cu steagul României. VIDEO

Bistriţeanul Tiberiu Uşeriu, în vârstă de 44 ani, a reuşit să câştige, în noaptea de joi spre vineri, pentru a treia oară consecutiv din tot atâtea participări, ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, considerat printre cele mai dificile din lume.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.