Tensiuni între Londra şi Paris, din cauza numărului tot mai mare de migranţi

×
Publicitate

Tensiunile sporesc în relaţia dintre Londra şi Paris, din cauza numărului tot mai mare de migranţi care traversează Canalul Mânecii.

Premierul Boris Johnson nu şi-a ascuns indignarea faţă de ce a numit"activitatea reînnoită a contrabandiştilor criminali" care organizează traversările ilegale peste canal, dând vina pe Franţa pentru asta.

Și românii sunt victime ale filierelor de traficanți, uneori sunt chiar părtași la aceste treceri frauduloase, după cum veți afla, dintr-o nouă campanie a Știrilor PRO TV și „România, te iubesc”, duminică, de la ora 18.

România se află pe o hartă ilegală a migrației internaționale, iar Franța este una dintre destinațiile unde vor să ajungă migranții care au trecut și prin țara noastră.

Migrant: "Uk."

Reporter: "Vrei să ajungi în Uk? Ai urmat același traseu prin România?"

Migrant: "Da."

Migranții aflaţi deja în Franţa încearcă pe toate căile să ajungă la Calais, ultima etapă înainte de „tărâmul făgăduinței”, așa cum consideră ei Anglia.

De multe ori, se urcă în camioanele de marfă, iar şoferii români au aflat, pe pielea lor, că dacă încearcă să-i oprească să urce în TIR-uri își riscă, la propriu, viață.

Peste 12.500 de migranţi au trecut, clandestin, Canalul Mânecii în 2021, conform datelor obţinute de televiziunea britanică Sky News.

În ultimele zile s-au înmulţit tentativele de traversare, facilitate şi de condiţiile meteo prielnice.

Doar luni, mai bine de 750 de migranţi au încercat să traverseze canalul care separă ţărmul Franţei de cel al Angliei, iar marţi, paza de costă a adunat de pe mare câteva zeci, în apropiere de Dover.

La câteva minute după ce au plecat din port, navigatorii au nimerit în mijlocul unei operațiuni de salvare a migranților de pe mare. N-a mai trecut mult și au descoperit o ambarcațiune abandonată.

Reporter: "Cât de des vedeţi o barcă abandonată, ca aceasta?"

Navigator: "Tot timpul. Mai ales când este vreme bună."

Acum doi ani şi jumătate, Știrile PRO TV relata că, peste 100 de migranţi au încercat să facă această călătorie riscantă, într-o lună. Acum este vorba despre sute de tentative, într-o zi.

Jurnaliștii de la Sky News au întâlnit trei grupuri de oameni la capătul puterilor, trăgându-şi sufletul, pe ţărm.

Migrant: "N-a fost un plan bun pentru noi... Aşa că până la urmă am ajuns aici."

Reporter: "Cât timp ai fost în Franţa, înainte să traversezi (Canalul Mânecii)?"

Migrant: "Vreo 15 zile."

Guvernul britanic, care a făcut din întărirea luptei împotriva imigrației o prioritate după Brexit, vrea să oprească asemenea traversări peste Canalul Mânecii și, de multă vreme, face presiuni asupra Franței să își intensifice eforturile pentru a le preveni.

Chestionat în Parlament pe această temă, premierul Boris Johnson a spus că "împărtășeşte indignarea și frustrarea cu privire la atitudinea crudă a infractorilor care iau banii oamenilor disperați pentru a-i ajuta să efectueze o traversare foarte periculoasă".

Pe de altă parte, paza de coastă italiană spune că a evitat un dezastru, salvând 125 de solicitanți de azil din două ambarcațiuni, lângă insula Conigli, în sudul Italiei.

Pe marea agitată de furtună, cu valuri mari, ambarcațiunile luau apă, riscând să se scufunde. Cei 125 de migranți, incluzând 49 de femei și 20 de copii au scapăt teferi, dar cei mai mulți erau în stare de șoc.

 

 


 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62212247
Cei 139 de afgani ajunși în România vor primi cazare gratuită și diurnă de aproximativ 12 lei pe zi

139 de cetățeni afgani au aterizat, joi seară, la București cu un zbor special organizat de autoritățile române.

62212227
Octavian Jurma, medic: „Vor fi 10.000 de oameni internaţi în spitale la final de septembrie”

Apar prognoze tot mai sumbre privind evoluția cazurilor de Covid, în România. Rata de infectare se va dubla până la finalul săptămânii următoare estimează Centrul European pentru Controlul Bolilor.

62212226
Se anunță un weekend cu vreme frumoasă pe litoral. Surprize pentru turișitii care vor merge în cluburi

Pe litoral, vremea se anunță frumoasă, suficient de caldă pentru baie și plajă, în ultimul weekend din acest sezon estival.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.