Tată și fiu, trăsniți în Suceava. Au scăpat cu viață după ce s-au adăpostit de furtună sub un copac

×
Publicitate

Vremea extremă face noi victime. În judeţul Suceava, două persoane, tată şi fiu, au ajuns la spital după ce au fost loviţi de un trăsnet în toiul unei furtuni! Miraculos, au scăpat cu viaţă! Dar amândoi sunt acum la spital, sub tratament.

 

Cei doi, un bărbat de 48 de ani şi fiul lui de 15 ani, plecaseră la tăiat de lemne, şi au fost surprinşi de o furtună în preajma comunei Vatra Moldoviţei, într-o zonă greu accesibilă. Şi-au improvizat un adăpost sub un copac. Însă un trăsnet a lovit exact în zona în care se aflau.

În final, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Suceava. Tatăl băiatului a fost internat cu arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală. Bărbatul de 48 de ani era conştient şi stabil hemodinamic, spun medicii care l-au preluat apoi în clinica de chirurgie plastică de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

Fiul de 15 ani a scăpat mai uşor, doar cu o plagă în talpă, pe unde a ieşit trăsnetul.


Specialiştii ne recomandă ca, pe timpul furtunilor, să evităm să ne adăpostim sub arborii înalţi sau izolaţi. Ideal ar fi să stăm ghemuiţi, aşezaţi pe orice obiect nemetalic pe care îl avem la îndemână, şi să nu ne ridicăm decât după 30 de minute de la ultimul traznet.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62204217
Ursula von der Leyen: 70% din europeni sunt vaccinați. Care este situația României
Aproape trei sferturi dintre europeni sunt vaccinați împotriva COVID cu cel puțin o doză. Mai exact, 70%, a anunțat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
62202414
Posibile restricţii de circulaţie din cauza caniculei. Drulă a convocat Comandamentul pentru Situaţii de Urgență
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a convocat, marţi, Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cauza caniculei, anunţată în 34 de judeţe până sâmbătă.
62190227
Copil de un an, mort după ce s-a înecat cu o bomboană. Familia a atacat echipajul SMURD chemat să intervină
Familia unui copil de un an care s-a înecat cu o bomboană și a murit a atacat echipajul SMURD chemat să intervină, în comuna bihoreană Derna. Polițiștii au deschis dosar penal.