Târg de toamnă la Târgoviște. Gurmanzii s-au delectat cu produse tradiţionale româneşti

×
Publicitate

Pastramă cu mămăliguţă, sărmăluţe la ceaun, brânză de burduf, castane coapte, vin şi must.

 

Sunt doar câteva dintre produsele tradiţionale româneşti cu care bucătarii i-au delectat pe cei care au ajuns la târgul tradiţional de toamnă, de la Târgovişte. Aşadar, a fost ospăţ în toată regula, mai ales că gazdele n-au uitat nici desertul.

Sute de sarmale aburinde, pomana porcului, carne care se rumenește în tihnă, pastramă, frigărui, cam așa a arătat meniul la târgul de sfinţii Mihail şi Gavril.

Bărbat: „Ia uite, mititei, frigărui, trebuie să gustam și noi așa ceva".

Femeie: „Frumos totul, mâncare tradiţională care chiar ne face cu ochiul!”

Bacii din Sibiu au adus la târg vestita brânză de burduf şi n-au uitat nici de afumătură.

Producător: „Piept tradiţional, jamboane, tobă, salam uscat”.

La așa un festin au curs și vinul și mustul

Liviu Ușurelu, producător: „Am venit cu un must proaspăt pe care îl facem pe loc şi cu patru soiuri de vin”.

Zece lei a costat un litru de must sau de vin. Tot cu atât s-a vândut şi porţia de castane coapte.

Vânzătoare: „Suntem din Baia Mare. Am venit să vă aducem castane, să vă dăm ceva bun, delicios”.

Un tânăr a mizat în schimb pe conserve şi dulceaţă fără E-uri.

George Niculescu, producător: „Majoritatea produselor le procesăm în vid, la o temperatură sub 100 de grade. Îşi păstrează gustul într-un mediu steril”.

Marilena Olei, organizator: „Vedeta târgului este supa cremă de dovleac. Toamna trebuie să fie cu aromă de dovleac".

Oferta a fost foarte bogată și la capitolul desert

Gogoșile, baclavalele și turta dulce au fost pe alese.

Femeie: „De toate, pentru toate buzunarele şi pentru toate gusturile!”

Privirile doamnelor, au fost atrase și de iile tradiționale și de hainele din piele sau blană.

Lucian Stroe, producător: „Cu ii olteneşti, ii româneşti, cu ipingeaua noastră de Românaţi.”

Prețurile au variat între 200 de lei și chiar 10.000 de lei pentru o haină din blană naturală.

Producător: „O blăniţă deosebită, cu bucată întreagă de vizon, cu vulpe argintie. Sunt superbe.”

La târgul din weekend au participat câteva zeci de producători din mai multe județe ale țării.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62301081
Un șofer de taxi s-a răsturnat cu mașina, la Bacău. Era atât de confuz încât nu mai știa dacă avea pasageri
Un șofer de taxi din Bacău a scăpat ca prin minune, după ce a pierdut controlul volanului și a lovit două automobile parcate.
62301077
În ajutorul semenilor. Zeci de elevi de la Colegiul Militar din Alba Iulia au donat sânge
Un simplu gest poate salva o viaţă şi după acest principiu s-au ghidat şi elevii Colegiului Militar din Alba Iulia.
62301073
Accident grav în Făgăraș. Patru persoane, printre care și un copil de 1 an si 3 luni, au ajuns la spital
Patru persoane, printre care și un copil de 1 an si 3 luni, au ajuns la spital, în urma unui grav accident petrecut în Făgăraș