Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată are nevoie de operație. Apropiații s-au mobilizat pentru a dona sânge

×
Publicitate

Tânărul de 21 de ani, care în urma unui accident înfiorător din zona Aero-clubului din Târgu Mureș a ajuns marți în comă la spital, se află în continuare în stare gravă și are nevoie de operație.

Vestea i-a mobilizat pe mai mulți prieteni și colegi care au donat sânge, pentru a fi alături de familie. Tânărul urma cursurile pentru obținerea licenței de parașutist și s-a prăbușit de la peste o mie de metri. Atât parașuta principală, cât și cea de rezevă s-au încurcat și nu s-au mai deschis.

Mai mulți oameni au văzut îngroziți cum băiatul de 21 ani se prăbușește, în gol. În tot acest timp, parașuta principală și pe cea de rezervă s-au încurcat între ele. Tânărul a căzut, practic, fără nicio protecție câteva sute de metri.

Tânărul de 21 ani este în comă la spitalul județean din Târgu Mureș. Era elev la Aeroclubul din localitate și voia să obțină licența de parașutist. Pentru el, acesta a fost al 17-lea salt.

Radu Arhip, UPU Mureș: A fost intubat, comă indusă medicamentos, se află în curs de investigații în camera de reanimare.

Miercuri, mai mulți prieteni ai tânărului au mers să doneze sânge. Deși starea acestuia este în continuare gravă, medicii speră ca evoluția să le permită în cât mai scurt timp să îl opereze și au anunțat că au nevoie urgent de rezerve de sânge.

Prieten: În aceste momente este important să ajutăm fiecare cum putem, e un lucru esențial. Am fost coleg de handbal cu el, am fost colegi de cameră. Era foarte pasionat de sport îi plăcea să călătorească mult, era plin de viață tot timpul, fericit, cu glumele la el. Când am auzit, nu îmi venea să cred că se poate întâmpla așa ceva.

Donator:Un băiat extraodrinar, dintr-o familie extraordinară. Am venit să fi primul aici, ne pare rău, dar să sperăm că are șanse la viață.

Marinela Lazăr, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Mureș:Tragedia nu i-a lăsat indiferenți pe cei care au venit astăzi și consideră că pot să salveze.

În avionul din care a sărit tânărul, s-au aflat alți zece elevi parașutiști. Au sărit din aeronavă în serii de câte patru. Inspectorii Autorității de Investigație și Analiză pentru Siguranța Aviației civile urmează să cerceteze cauzele care au dus la acest accident înfiorător.

Radu Adrian Crăciun, parașutist veteran Aeroclub România:Se poate întâmpla că parașuta principală să nu se deschidă din cauza unor curenți de aer, unei greșeli de pliaj și atunci începe să fâlfâie sau se deschide parțial. Modalitatea clasică este dezlegarea sau desprinderea parașutei principale și deschiderea parașutei de siguranță. Dacă nu se face acest lucru, există riscul ca parașuta de siguranță să se înfășoare în jurul parașutei principale.”

Până se va termina ancheta în acest caz, conducerea Aeroclubului României a dispus oprirea activitățîi de parașutism în toate aerocluburile teritoriale. Parașutistul de 21 de ani este student la Știinte Economice în Cluj-Napoca.

 

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Unui voluntar al Poliției din Capitală i-a fost refuzată intrarea în corpul subofițerilor pentru că are tatuaje

Unui voluntar al Poliției din Capitală, care a pus umărul ani la rând, la prinderea infractorilor, i-a fost refuzată intrarea în corpul subofițerilor, pentru că are câteva tatuaje pe brațe.

Pastilele de iod ajung în farmacii și se distribuie doar cu rețetă și pe bază de semnătură. Statul interzice orice reclamă

Pastilele de iod vor ajunge în farmaciile din toată țara și vor fi distribuite doar pe baza unei rețete eliberate de medicul de familie și cu semnătura pacientului, se arată într-un proiect de ordin publicat de Ministerul Sănătății.

25 mai, termenul limită pentru depunerea formularului prin care se pot redirecționa cei 3,5% din impozitul pe venit

Nu uitați că miercuri este ultima zi în care mai puteți depune formularul prin care să redirecționați 3,5% din impozitul pe venit, unor cauze sociale.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen: „Fluvii precum Dunărea, Rinul sau Garonne dispar sub ochii noștri”. Mesaj despre criza climatică

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranaţionaliştilor" şi "antieuropenilor", în cadrul discursului său privind starea Uniunii de miercuri, din plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Surse: Nicușor Dan ar putea desemna direct noul premier. Partidele nu ar fi fost convocate încă la consultări

Președintele Nicușor Dan nu ar fi convocat, până miercuri la ora 10:00, nici consultări informale, nici oficiale cu liderii partidelor pentru desemnarea unui nou premier.