Accidentul în care 2 fete au murit: probleme pentru tinerii care au mințit că una din ele se afla la volan

×
Publicitate

Tânărul care s-a aflat, de fapt, la volanul maşinii care a plonjat în lacul de la Ghioroc, acum aproape două săptămâni, a fost arestat pentru 30 de zile.

Atunci, două tinere şi-au pierdut viaţa în accident. Iniţial s-a crezut că una dintre ele ar fi condus autoturismul în acel moment.

Tânărul în vârstă de 18 ani a fost reţinut, miercuri, de poliţişti iar, joi, judecătorii au considerat că există probe suficiente care să permită arestarea lui. Ancheta nu este însă finalizată, pentru că acum trebuie să se stabilească şi gradul de vinovăţie a celuilalt tânăr care a supravieţuit.

Şi el povestea atunci că una dintre fete ar fi fost la volan. Cei patru tineri, toţi din Timiş, au mers să se relaxeze la lacul Ghioroc din judeţul Arad. La un moment dat, în timpul unor drifturi, maşina în care se aflau a căzut în apă cu rotile în sus. Doar băieţii au scăpat teferi. Fetele au fost scoase mai târziu din apă de pompieri, decedate.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
61951176
Patru persoane au fost rănite, în urma ciocnirii dintre 2 tramvaie, în Capitală
Patru persoane au fost rănite joi, într-un accident pe linia de tramvai de pe strada Constantin Istrati, sensul dinspre strada Veseliei spre Şoseaua Viilor, au anunţat oficiali ai Brigăzii Rutiere a Capitalei.
61963571
Descoperirea polițiștilor de frontieră într-o căruță încărcată cu iarbă. Ce se ascundea dedesubt
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut, judeţul Botoşani, au descoperit și confiscat 1.500 pachete cu ţigări de contrabandă într-o căruță
61953501
Trei elevi răniţi, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident. Șoferul, o profesoară
Trei elevi care se întorceau de la şcoală cu maşina uneia dintre profesoare au fost răniţi uşor în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Vorniceni.