Sutele de mine ucrainene care plutesc în Marea Neagră ar putea ajunge vineri în zona Portului Constanța

×
Publicitate

În ziua în care Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a anunțat că 420 de mine au fost despinse de o furtună din centura de apărare a Ucrainei și plutesc în derivă în Marea Neagră, curenții marini au fost slabi.

În aceste condiții, este puțin probabil să fi rupt ancorele dispozitivelor explozive.

Anunțul a fost facut de comandatul marinei bulgare. Expertii susțin că este posibil ca tocmai armata Rusiei să fi tăiat cablurile minelor, ca să aibă drum liber spre țărmul Ucrainei. Potrivit estimărilor facute în țară, minele ar putea ajunge în larg, în zona portului Constanța, vineri, însa miercuri ar putea fi observate la Sulina.

În largul Mării Negre, valurile neregulate s-au înâlțat, marți, spre trei metri și au sporit pericolul.

În apa agitată minele desprinse din centura de apărare a Ucrainei, care ar fi purtate de curenți spre România, sunt imposibil de observat de către marinari.

La Centrul de Pregătirie a Personalului Navigant s-a făcut o simulare a riscului, iar verdictul a stârnit îngrijorare.

Minele se detonează la orice contact cu un obiect din metal, lemn sau plastic.

Nu doar ambarcațiunile mari sunt expuse pericolului, ci și bărcile pescărești, cu vâsle.

Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse a precizat că 420 de mine plutesc în derivă în Marea Neagră, după ce o furtună le-ar fi rupt cablurile de ancorare.

Marți, într-o conferință de presă, comandantul marinei bulgare - contraamiralul Kiril Mihailov - a susținut că în momentul în care Rusia a făcut anunțul nu au fost curenți puternici care să fi provocat ruperea.

Contraamiral Kiril Mihailov, comandantul marinei bulgare: „Valurile mării în 18 martie, când a fost primită informația, au fost de doi-trei metri, ceea ce este foarte puțin probabil să rupă ancorele minelor și acestea să înceapă să plutească în mare”.

Posibil ca armata rusă să fi tăiat cablurile și să fi lăsat minele să circule liber în Marea Neagră - spune un fost adjunct al șefului Forțelor Navale Române. Fară această centură de explozibili, navele Rusiei ar avea mai ușor acces spre porturile Ucrainei.

Contraamiral Constantin Ciorobea, fost adjunct al șefului Forțelor Navale Române: „Se poate ca Federația Rusă să fi încercat să forțeze un baraj de mine, să taie niște mine, acuma gândiți-vă că aceste mine sunt ancorate cu niște cabluri de oțel care sunt prinse de o ancoră care se află pe fundul mării, deci ele sunt foarte greu să fie luate de valuri”.

Forțele navale române au trimis în larg, ca să depisteze dispozitivele explozive, o navă specială - puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” - singura ambarcațiune de acest fel pe care o are armata.

La nevoie mai pot fi folosite patru dragoare, iar dezamorsarea minelor se va face de catre scafandri specializati în lucrul cu explozivi.

În centrul de monitorizare a traficului maritim se menține starea de alertă.

Nicio mină depistată până acum în apele teritoriale românești

Deocamdată, în apele teritoriale românești nu a fost depistată nicio mină.

Calculele făcute la Institutul Național de Cercetare Marină - unde au fost analizați curenții din mare - au indicat că dispozitivelor le-ar lua cel puțin o sută de ore ca să ajungă în zona Sulina.

Altfel spus, primele mine ar putea să apară miercuri acolo. În zona Constanța le-am putea găsi după 25 martie, iar la Burgas - în Bulgaria - ar putea ajunge trei zile mai târziu.

Alexander Iliev, director Administrației Maritime Burgas:
„Mișcarea curenților marini este de așa natură încât minele vor fi duse departe de țărm”.

În România, reprezentanții Ministerul Apărarii Naționale și cei ai Forțelor Navale nu au făcut marți niciun fel de comentariu referitor la situația minelor din Marea Neagră.

Au transmis, în schimb, că armata gestionează situația și ca nu au cerut ajutor altor state ca să depisteze minele. 

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Un copil de 13 ani de la un centru din Dolj a fost găsit mort într-o hazna dezafectată

Un băiat de 13 ani din Dolj, cu probleme grave de sănătate, și-a găsit sfârșitul într-o hazna dezafectată din apropierea centrului de asistență socială unde era internat.

Expert militar: Minele din Marea Neagră ar fi putut fi lansate de ruși. E puțin probabil să vină dinspre Odesa

Minele care plutesc în derivă în Marea Neagră au fost lansate mai degrabă de marinarii ruși, pentru că e foarte puțin probabil ca ele să se desprindă accidental, spune contraamiralul (R) Constantin Ciorobea, fost adjunct al șefului Forțelor Navale Române.

Un bărbat și fiul acestuia au scăpat miraculos dintr-un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii

Un bărbat de 42 de ani din Constanța și fiul lui, de 15 ani, au scăpat că prin urechile acului dintr-un accident rutier, petrecut marți după-amiază între Corbu și Năvodari.

Recomandări
Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

Reacția fermă a lui Trump despre posibilitatea ca Putin să atace NATO. Ce le-a transmis liderul american aliaților

Donald Trump a spus din nou vineri că liderul rus Vladimir Putin „nu are intenţia de a ataca” NATO, după ce Germania a acuzat Moscova că a trimis o dronă încărcată cu explozibili la începutul lunii august la aeroportul din Leipzig, relatează AFP.

Temperaturi de până la 36 de grade, sâmbătă, în România. Cea mai mare parte a țării, sub atenționare de caniculă | HARTĂ

Majoritatea regiunilor ţării intră de sâmbătă, de la ora 10:00, sub atenţionare Cod galben de caniculă, cu temperaturi ce pot atinge 36 de grade Celsius în Banat şi Oltenia.