Sute de oameni protestează în centrul Ploieştiului faţă de lipsa apei calde. Manifestanții cer soluţii

×
Publicitate

Circa 200 de persoane participă, sâmbătă seară, la un protest în centrul municipiului Ploieşti, oamenii cerând autorităţilor să găsească rapid soluţii la problema lipsei apei calde, situaţie care datează de la 1 august.

Oamenii s-au adunat în faţa Palatului Administrativ, unde funcţionează Consiliul Judeţean Prahova şi Prefectura Prahova, şi scandează lozinci precum "Jos mafia", "Vrem apă caldă", "Vrem fapte, nu vorbe", "Vrem soluţii la Ploieşti", informează Agerpres.

Protestul este autorizat, iar la faţa locului se află şi forţe de ordine.

130.000 de ploieşteni, fără apă caldă, de la 1 august

Aproximativ 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, dar şi instituţii publice, inclusiv spitale, nu beneficiază, de la 1 august, de apă caldă în sistem centralizat, după ce operatorul a sistat serviciul invocând necesitatea unor lucrări.

Preşedintele CJ Prahova, care este şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunţat, pe 2 august, rezilierea contractului de delegare a serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat în municipiul Ploieşti.

Ulterior, la data de 5 august, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare, o hotărâre prin care "se solicită operatorului Societatea Termoficare Prahova SA să asigure continuitatea serviciului de utilitate publică privind furnizarea agentului termic către populaţia de pe raza UAT Ploieşti".

Firma nu a dat curs solicitării CJSU nici până la această dată, transmiţând că repunerea în funcţiune a Cazanului de Apă Fierbinte (CAF) 2 fără finalizarea planului aprobat de reparaţii "prezintă riscuri majore cu consecinţe grave pentru siguranţă în funcţionare a serviciului public de alimentare cu energie termică şi siguranţa personalului".

Reacția Termoficare Prahova SA

"SC Termoficare Prahova SA a luat act de adresa transmisă în data de 4 august 2022 de ADI Termo Prahova, document prin intermediul căruia compania noastră este somată să sisteze reparaţiile de strictă necesitate desfăşurate la CAF 2 şi aducerea utilajului de producţie a energiei termice la starea tehnică iniţială. (...) Mai mult, autorităţile au solicitat companiei noastre punerea în funcţiune a utilajului şi demararea furnizării apei calde menajere către consumatori. Având în vedere starea avansată de degradare a Cazanului de Apă Fierbinte Nr. 2 constatată prin evaluări tehnice externe raportate către autorităţi, compania Termoficare Prahova SA nu poate sa îşi asume răspunderea punerii în funcţiune a utilajului fără finalizarea planului de reparaţii, potrivit reglementărilor legale", a transmis Termoficare Prahova SA într-un comunicat.

Contractul pentru delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat pentru municipiul Ploieşti a fost câştigat, în luna mai, de o asociere formată din Geotherm Distribution SA şi Gas & Power Trading SRL.

Licitaţia a fost organizată după ce fostul operator, compania Veolia Energie Prahova, a anunţat, în octombrie 2021, rezilierea înainte de termen a contractului în baza căruia asigura serviciul de alimentare cu energie termică pentru municipiul Ploieşti.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
La un pas de tragedie. Un bărbat care făcea kitesurfing a căzut în mare, la Vama Veche | VIDEO

Un bărbat care făcea kitesurfing a căzut, sâmbătă, în jururul orei 16:00, în Marea Neagră, la Vama Veche, după ce s-a agățat în larg de niște plase de pescuit.

Accident grav pe DN7. Două persoane au murit, iar traficul este blocat

Două persoane au fost declarate decedate în urma unui accident grav produs pe DN7.

Greșeala făcută de două ori de un șofer român a condus la arestarea lui. Cum l-au surprins polițiștii

Un braşovean în vârstă de 60 de ani a fost reţinut după ce, vineri seară, a furat un autoturism şi, având o alcoolemie de aproape unu la mie, l-a condus, intrând cu el într-un şanţ.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.