Sute de dosare penale investigate de Brigada Rutieră a Capitalei sunt ținute pe loc. Motivul este incredibil

×
Publicitate

Peste 500 de dosare penale investigate de Brigada Rutieră a Capitalei, în care sunt cercetați șoferi bănuiți că au condus băuți sau drogați, bat pasul pe loc.

Motivul? Poliția Capitalei nu plătește la timp facturile către Institutul Național de Medicină Legală.

Potrivit unui raport oficial, din cele 2.500 de dosare cu suspiciuni de alcoolemie crescută sau consum de droguri la volan, în 535 sunt înregistrate datorii, unele de anul trecut.

Între ele se numără și raportul care îl vizează pe actorul George Mihăiță, implicat în urmă cu aproape două luni într-un accident.

Atunci, actorul în vârstă de 72 de ani a fost testat, iar polițiștii i-au găsit o alcoolemie de 1,05 la mie. Ancheta penala depinde însă de raportul de expertiză medico-legală care stabilește alcoolemia cu exactitate. Oficialii Poliției Capitalei susțin că doar 134 de rapoarte sunt în procedură de achitare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62209083
Aproape 11.700 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, din care peste 7.800 cu prima doză
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, luni, că aproape 11.700 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 7.800 cu prima doză.
62209129
Doliu în muzica folk din România. Doru Stănculescu a murit
Cunoscutul cantautor Doru Stănculescu, născut la 25 iunie 1950, la Bucureşti, a decedat luni în apartamentul său din Capitală, a confirmat, pentru Agerpres, familia artistului.
62209178
Starea de alertă din Sectorul 1 s-a încheiat. Două firme strâng acum gunoiul, Clotilde Armand face amenințări
Starea de alertă din primul sector al Bucureștiului s-a încheiat, iar prefectura nu a aprobat prelungirea ei cu 15 zile, așa cum a cerut Comitetul local pentru situații de urgență.