Sute de blocuri din Capitală vor rămâne fără apă caldă până vineri. Anunțul companiei Termoenergetica

62265093
Shutterstock

Furnizarea apei calde va fi sistată la peste 300 de blocuri din sectoarele 2, 3, 5 şi 6, pentru lucrări de înlocuire şi de reparaţii ale conductelor din reţeaua primară, informează compania Termoenergetica, potrivit Agerpres.

Se vor efectua următoarele intervenţii:

- Conducta Magistralei 1 Sud, în zona Bulevardelor Nicolae Grigorescu şi Chişinău din Sectoarele 2 şi 3. Se vor executa toate operaţiunile necesare întregirii conductelor reţelei primare de termoficare, intervenţiile fiind impuse de finalizarea unor lucrări de reabilitare executate în cadrul Obiectivului 1 - Magistrala 1 Sud. Pentru aproximativ 200 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până pe 30 iunie, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1975, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.

- Conducta DN 400mm, în zona intersecţiei străzilor Baba Novac cu Câmpia Libertăţii, din Sectorul 3, unde se vor înlocui aproximativ 150 de metri de ţeavă. Pentru aproximativ 20 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 14 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1964, această porţiune de reţea având aproape 60 de ani de funcţionare.

- Conducta DN 200mm, în zona Şoselei Alexandria din Sectorul 5, unde se vor înlocui aproximativ 60 de metri de conductă. Pentru aproximativ 25 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1987, această porţiune de reţea având peste 35 de ani de funcţionare.

- Tronsonul de reţea - DN 400mm, ce face legătura cu conducta Magistralei 1 - 3 Vest DN 1000mm, între strada Sibiu şi Bulevardul 1 Mai din Sectorul 6. Pentru aproximativ 80 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1982, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare. În cadrul acestui şantier vor fi înlocuite vane cu diametre de 200mm şi 400mm iar restul lucrărilor se vor face fără săpătură, pe gurile de vizitare a galeriei.

Termoenergetica menţionează că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor.

„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operaţiuni, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat", se arată în comunicatul companiei.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert. Termoenergetica îşi cere scuze pentru disconfortul creat. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62360465
Weekend aglomerat pe litoral. Turiștii s-au bucurat de vremea frumoasă și de restaurantele cu specific pescăresc

Vremea plăcută a umplut plajele în weekend, dar și cherhanalele. S-a stat la coadă pentru un borș gustos de pește ori pentru un somn cu mujdei.  

62360455
ÎPS Teodosie, catalogat drept „diavol” în timpul slujbei de un bărbat care i-a cerut banii înapoi

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost întrerupt în timpul slujbei pe care o oficia un bărbat care i-a cerut să îi dea banii înapoi şi apoi l-a catalogat pe ÎPS Teodosie ca “nesimţit” şi “diavol”.

62360454
Inteligența artificială nu va înlocui angajații, ci va crea meserii noi. Ce spun reprezentanții companiilor IT

Viitorul IT-ului este strâns legat de dezvoltarea inteligenței artificiale, spun specialiștii. Marile companii au început să investească în această nouă tehnologie care îi ajută și pe angajați să aibă rezultate mai bune.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.