Suspect de trafic de droguri de risc, reținut de procurorii DIICOT Suceava

61930384
DIICOT

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava au dispus reţinerea pentru 24 de ore, duminică, a inculpatului Constantin Teodorescu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Potrivit Agerpres, în aceeaşi zi, Tribunalul Suceava a decis arestarea lui pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat transmis luni de DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a deţinut în locuinţa sa aproximativ 2.300 grame de canabis, cu scopul de a o oferi spre vânzare.

În cursul zilei de 23 decembrie cel în cauză a fost depistat în trafic, de către organele de poliţie, având asupra sa 1.024,1 grame, din cele menţionate anterior, cantitate pe care urma să o comercializeze. Tot pe 23 decembrie a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului Constantin Teodorescu din comuna Volovăţ, judeţul Suceava, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul BCCO Suceava, ocazie cu care a fost identificată cantitatea de aproximativ 1.300 grame de fragmente vegetale, ce prezintă caracteristicile plantei de canabis, precum şi sumele de 12.000 de lei, 3.060 de euro şi 40 de lire sterline.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale. La acţiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale - IPJ Bacău

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61930357
Acad. Ionel Valentin Vlad va fi înmormântat la Belu. Mesajul Academiei Române
Preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, va fi înmormântat joi, 28 decembrie, pe Aleea Academicienilor din Cimitirul Belu.
61768939
LOTO 6/49. Numerele extrase duminică, 24 decembrie 2017
Pe data de 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, Loteria Română a organizat Tragerile Speciale Loto de Crăciun.
61930363
Omul care a declanșat dosarul medicului Lucan. ”Unul din cele mai mari cazuri de corupție după 1990”
Dosarul medicului Mihai Lucan a pornit de la sesizările lui Emanuel Ungureanu, deputat USR și fost colaborator al lui Lucan, care a fost angajat circa un an la Institut ca asistent social clinician.