Unul dintre patronii restaurantului Nuba din București a fost înjunghiat de un client. Atacatorul, căutat de polițiști

×
Publicitate

Unul dintre patronii restaurantului Nuba din București a fost înjunghiat, joi, de un client. Atacatorul a fugit de la locul faptei și este căutat de polițiști, conform surselor Știrilor PRO TV.

Clientul respectiv s-a ridicat de la masa și l-a înjunghiat în zona fesieră pe Jean Sasu, unul dintre patronii restaurantului Nuba.

Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Floreasca cu o ambulanță SMURD. 

"Astăzi, 20 aprilie 2023, în jurul orei 15.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un local din Sectorul 1, a avut loc un conflict între 2 persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției care au identificat un bărbat ce prezenta leziuni, fiind preluat de un echipaj medical care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru identificarea și depistarea bărbatului bănuit de săvârșirea faptei, în vederea luării măsurilor legale", se arată într-un comunicat al poliției.

Din primele informații, atacatorul ar fi filat zona în ultimele două zile. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62341155
Nave militare românești patrulează fără oprire de-a lungul țărmului Mării Negre: „Luptăm cu un inamic pe care nu-l vedem”
Unsprezece nave de luptă ale Forțelor Navale Române patrulează prin rotație, 24 de ore din 24, de-a lungul țărmului Mării Negre, în căutarea posibilelor mine desprinse din barajul portului Odesa și ajunse pe litoralul românesc.
62341153
Maria Dănilă, prima femeie din România care a cucerit vârful Annapurna din Himalaya. A urcat la peste 8.000 de metri
O sportivă de 35 de ani reușeste o mare performanță pentru alpinismul românesc. Maria Dănilă este prima femeie din țară noastră care atinge un vârf de peste 8.000 de metri din Himalaya: vârful Annapurna.
62341150
29 de finaliști la “Capitalele Europene ale Incluziunii și Diversității”, care premiază orașele ce sărbătoresc diversitatea
29 de candidați din zece țări europene au ajuns în runda finală a celei de-a doua ediții a Premiului Capitalelor Europene ale Incluziunii și Diversității.